Conecteaza-te cu noi

Actual

Au fost reluate căutarile marinarilor dispăruți după scufundarea remorcherului „Astana”, în zona portului Midia

Published

on

salupa marte

Astăzi, 21 martie, continuă acțiunile de sprijin în vederea căutărilor persoanelor dispărute în urma incidentului naval produs miercuri, 18 martie, în zona portului Midia, în care a fost implicat remorcherul „Astana”, au informat reprezentanții Biroului de presă al Forțelor Navale Române.

Șalupa rapidă de intervenție pentru scafandri „JUPITER” – 107, cu o echipă formată din 15 scafandri militari la bord, s-a deplasat în această dimineață să acționeze în raionul maritim în care este scufundată nava.

De asemenea, personal cu echipamente specifice din cadrul structurilor Centrului 39 Scafandri, precum și o ambulanță a Grupului de Sprijin al Forțelor Navale „Ovidius” s-au deplasat în portul Midia.

Reamintim că în seara zilei de 18 martie, în jurul orei 18.20, militarii Centrului 39 Scafandri, care au intervenit cu nava maritimă pentru scafandri „Grigore Antipa” și șalupa rapidă de intervenție pentru scafandri „MARTE” – 106, au identificat remorcherul scufundat la aproximativ cinci mile marine de portul Midia și la 26 de metri adâncime. Ulterior, echipele de scafandri militari au reușit să recupereze de la bordul navei corpul uneia dintre victimele implicate în incident.

Acesta a fost transportat în portul militar Constanța și a fost predat autorităților competente pentru soluționarea cazului.

Acțiunile de căutare și recuperare sunt în desfășurare, iar Forțele Navale Române acționează în cooperare cu celelalte structuri implicate, pentru gestionarea eficientă a situației.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions