Conecteaza-te cu noi

Societate

Fosta bază RATC din Constanța va fi transformată într-un cartier mixt. Ce vor proiecta arhitecții și ce aprobat consilierii locali

Published

on

Delfin Park

Planul Urbanistic Zonal pentru zona Soveja a primit undă verde în ianuarie. Proiectarea aparține biroului ROZUA și Asociații SRL, coordonat de arh. Cristina Enache.

Consiliul Local Constanța a aprobat la sfârșitul lunii ianuarie 2026 Planul Urbanistic Zonal pentru suprafața fostei baze RATC de pe strada Soveja — unul dintre cele mai mari terenuri neutilizate din zona centrală a orașului. Documentul, cunoscut publicului sub denumirea Delfin Park, a fost adoptat cu majoritatea voturilor din consiliul local.

Proiectarea a fost realizată de biroul de arhitectură ROZUA și Asociații SRL, cu coordonarea arhitectei Cristina Enache. Documentația depusă la Primăria Constanța a parcurs mai multe etape de analiză tehnică — comisia de urbanism, avizul arhitectului-șef al municipiului — înainte de a ajunge la dezbatere publică și, ulterior, la votul în plen.

Ce propune proiectul

Viziunea arhitecturală pentru această zonă pornește de la un principiu de bază: transformarea unui spațiu degradat și subutilizat într-un cartier cu funcțiuni mixte, integrat în structura existentă a orașului.

Conform documentației, ansamblul va include locuințe colective, servicii și spații comerciale la parter, o unitate de învățământ cu grădiniță și școală, o clinică medicală, un hotel și o piață publică. Toate parcările — estimate între 5.000 și 6.000 de locuri — vor fi realizate exclusiv subteran sau acoperit, eliberând suprafața de la sol pentru pietoni și spații verzi.

Spațiile verzi reprezintă aproximativ 35% din suprafața totală a proiectului — circa 3 hectare. Elementul central este un parc la sol de aproximativ 12.000 mp, cu acces public liber, primul de această dimensiune construit în Constanța din surse private după 1990.

Un alt element al proiectului arhitectural este propunerea unei axe pietonale și velomobile care să conecteze zona Delfinariului cu Parcul Copiilor, trecând prin interiorul ansamblului. Această legătură ar integra Delfin Park în rețeaua de spații publice a orașului, nu doar ca dezvoltare de sine stătătoare.

Din punct de vedere al accesului, documentația prevede patru intrări și ieșiri auto — două pe bulevardul Soveja, una pe strada Panait Cerna și una pe strada Chiliei — plus un sistem de artere interioare noi, care să distribuie traficul generat de ansamblu.

Etapizare și termene

Proiectul este gândit în șapte etape, pe un orizont de aproximativ zece ani. Aprobarea PUZ-ului nu înseamnă însă autorizarea imediată a construcțiilor. Urmează proiectarea detaliată pentru fiecare fază în parte — Planul Urbanistic de Detaliu și Documentația Tehnică pentru Autorizarea Construcțiilor — și, ulterior, emiterea autorizațiilor de construire.

PUZ-ul aprobat are o valabilitate de cinci ani, interval în care trebuie demarate efectiv investițiile cu respectarea etapelor legale.

Amplasamentul

Suprafața vizată de proiect — aproximativ 85.888 mp — se învecinează cu Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, Parcul Copiilor și Complexul Sportiv Farul. Terenul a rămas nefolosit timp de mai multe decenii, după desființarea activității fostei baze de transport în comun, acumulând în acest interval litigii și mai multe tentative eșuate de reconversie.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions