În perioada 25-26 aprilie, polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră și cei ai structurilor rutiere din județul Constanța au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii încălcării normelor rutiere în ceea ce privește viteza de deplasare a vehiculelor.
La acțiune au participat peste 80 de polițiști rutieri din județul Constanța.
Astfel, au fost aplicate 744 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 350.000 de lei.
Dintre acestea, 497 de amenzi au fost aplicate conducătorilor auto care au depășit limita legală de viteză.
”Au fost reținute, în vederea suspendării, 34 de permise de conducere, dintre care 15 pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, 6 pentru depășire neregulamentară și 4 pentru conducere agresivă.
Totodată, au fost retrase 27 de certficate de înmatriculare.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.