Conecteaza-te cu noi

Actual

Alina Dan a revenit la conducerea Spitalului Municipal Mangalia

Published

on

Alina Dan a revenit la conducerea Spitalului Municipal Mangalia. Ea a atacat în instanță dispoziția de încetare a contractului de management înainte de termen, iar la data de 5 mai instanța a hotărât suspendare deciziei. Hotărârea nu este definitivă, ea poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile, dar este executorie.

Alina Dan fusese înlocuită de la conducerea unității sanitare după ce, în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Mangalia s-a decis propunerea încetării înainte de termen a contractului de management, care a fost acceptată de către viceprimarul Paul Foleanu. Acesta care a dispus încetarea contractului de management.

Decizia de înlocuire, dispusă de viceprimarul Paul Foleanu

Începând cu data de 10 martie, la conducerea spitalului a fost desemnat medicul Dan Nicolae Lefter, în calitate de manager interimar. Viceprimarul Paul Foleanu anunța această schimbare:

”Ieri, potrivit hotărârii Tribunalului Constanța, dispoziția prin care am dispus încetarea contractului de manager la Spitalul Municipal Mangalia a doamnei Alina Dan a fost suspendată, conducerea spitalului revenind acesteia până la finalizarea procesului.

Am intervenit în trecut și am dispus înlocuirea conducerii spitalului ca urmare a numeroaselor probleme financiare constatate numind manager pe reputatul medic Dan Lefter – omul potrivit la locul potrivit, care în scurta perioada în care a gestionat problemele spitalului a reușit să facă ce trebuie – deblocarea gărzilor la pediatrie, majorarea veniturilor din prestații medicale, îmbunătățirea prestației actului medical, redarea demnității și prestigiului spitalului din Mangalia.

În continuare voi face toate demersurile juridice în fața instanțelor de judecată astfel încât hotărârea definitiva să susțină demersul de schimbare în bine a spitalului din Mangalia.

Îi mulțumesc domnului dr. Dan Lefter și îl asigur de toată susținerea mea.”

Schimbare radicală

Ieri, 6 mai, Alina Dan a revenit pe poziția de manager. Anunțul a fost făcut de dr. Dan Lefter pe pagina sa de socializare.

”Din respect pentru dumneavoastră și pentru a-mi respecta promisiunea de transparență publică în ceea ce privește activitatea spitalului, vă comunic că, începând cu data de astăzi, 06.05.2026, printr-o hotărâre judecătorească emisă în data de 05.05.2026, am încetat activitatea din funcția de manager al Spitalului Municipal Mangalia, fiind repusă în funcție fosta manageră.

Sănătate și gânduri bune!”, a scris dr. Lefter.

Cum s-au desfășurat lucrurile? 

Municipiul Mangalia prin viceprimar și viceprimarul Paul Foleanu, dați în judecată

În data de 12 martie, pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat un dosar prin care fostul manager al spitalului Mangalia l-a dat în judecată pe viceprimarul Paul Foleanu, cel care a destituit-o din funcție.

Concret, la Secția de contencios administrativ și fiscal a fost depus dosarul 1411/118/2026 prin care Alina Dan a dat în judecată Municipiul Mangalia prin viceprimar și pe viceprimarul Foleanu.

Prin acest proces, ea solicita suspendarea executării actului administrativ  nr. 104/06.02.2026, emis de Paul Foleanu, prin care a încetat contractul ei de management.

Părţi

Nume Calitate parte
DAN ALINA Reclamant
MUNICIPIUL MANGALIA PRIN VICEPRIMAR Pârât
VICEPRIMARUL MUNICIPIULUI MANGALIA Pârât

De ce a încetat contractul de management al Alinei Dan

Precizăm că în data de 28 ianuarie, în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Mangalia s-a decis propunerea încetării înainte de termen a contractului de management al Alinei Dan, directorul unității sanitare. Decizia a fost luată după ce au fost constatate nereguli în modul de administrare a spitalului, aceasta fiind acuzată de management considerat defectuos, în contradicție flagrantă cu veniturile extrem de ridicate încasate lunar.

Numele Alinei Dan a ieșit în atenția opiniei publice în urmă cu ceva vreme după au apărut informații cu privire la salariul imens pe care aceasta îl primește, cu mult mai mare decât al președintelui.

Potrivit datelor publicate pe site-ul spitalului din Mangalia, Alina Dan a avut în luna septembrie a anului trecut un venit brut de 42.736 de lei.

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions