Un bărbat rupt de beat și cu permisul suspendat a fost implicat ieri într-un accident rutier care s-a produs pe Autostrada A4. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar azi va fi prezentat procurorului de caz cu propunere de arestare preventivă.
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și sub influența alcoolului, polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 25 de ani, suspectat de comiterea faptelor.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 20 mai, în jurul orei 7.00, polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe A4 în zona localității Ovidiu s-a produs un accident rutier.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat, de 25 de ani, care, în timp ce conducea un autoturism pe A4, a pierdut controlul asupra direcției și a acroșat balizele de plastic utilizate pentru semnalizarea unor lucrări pe partea carosabilă, în urma evenimentului rezultând pagube materiale.
În urma verificărilor în bazele de date a reieșit că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru perioada în curs.
”Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la spital în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, rezultatul fiind de 2,09 g/l alcool pur în sânge.
În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, 21 mai a.c., acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Foto: Ilustrativ