Conecteaza-te cu noi

Actual

Bărbat din Constanța, reținut pentru deținerea și vânzarea de substanțe psihoactive

Published

on

control politie jandarmerie

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 26 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Percheziții la domiciliul tânărului

Din probele administrate a rezultat că, în intervalul cuprins între luna noiembrie 2025 și luna mai 2026, cel în cauză ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut diferite cantități de produs psihoactiv 4BMC, cu 400 de lei la fiecare tranzacție.

Pe parcursul cercetărilor au fost indisponibilizate substanțele interzise comercializate de către bărbat, iar, în urma percheziției efectuate au fost descoperite și ridicate mai multe doze de substanță psihoactivă 4 BMC, precum și alte mijloace de probă.

Bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța

La data de 26 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea bărbatului de 26 de ani.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

”Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions