Teatrul de Stat Constanța, 𝗽𝗲 𝗹𝗶𝘀𝘁𝗮 𝗰𝗮̂𝘀̦𝘁𝗶𝗴𝗮̆𝘁𝗼𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗹𝗮 𝗙𝗲𝘀𝘁𝗶𝘃𝗮𝗹𝘂𝗹 𝗜𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 𝗱𝗲 𝗧𝗲𝗮𝘁𝗿𝘂 𝗞𝗼𝗻𝘁𝗮𝗸𝘁!
În cadrul galei de la Toruń, spectacolul 𝗟𝗶𝘃𝗮𝗱𝗮 𝗱𝗲 𝘃𝗶𝘀̦𝗶𝗻𝗶 a obținut Premiul Juriului pentru scenografia semnată de Oana Micu.
După recenta distincție UNITER, această nouă recunoaștere confirmă încă o dată forța universului pe care Oana l-a construit și parcursul excepțional al spectacolului.
“Felicitări, Oana, și îți mulțumim pentru că ai adus Casa Cehov la Constanța și pentru toată bucuria pe care ne-ai dăruit-o! Felicitări, Andrei Măjeri şi întreaga echipă a spectacolului!”, este mesajul public al conducerii Teatrului de Stat Constanta.

Oana Micu
Pentru două zile, 𝗖𝗮𝘀𝗮 𝗖𝗲𝗵𝗼𝘃 a prins viață departe de casă, la Toruń, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Kontakt, transmite conducerea Teatrului de Stat Constanța.
𝗟𝗶𝘃𝗮𝗱𝗮 𝗱𝗲 𝘃𝗶𝘀̦𝗶𝗻𝗶, în regia lui Andrei Măjeri, a fost întâmpinată cu entuziasm de publicul polonez în două reprezentații care ne-au reamintit cât de aproape îi poate aduce teatrul pe oameni, dincolo de granițe și de limbă.
Rămânem cu bucuria acestei întâlniri și cu fotografiile de mai jos, care păstrează amintirea unui parcurs minunat într-unul dintre cele importante festivaluri de teatru din Europa. Felicitări întregii echipe pentru energia și dedicarea cu care au făcut posibilă această experiență! Mulțumim Festivalului Kontakt pentru invitație, pentru primirea călduroasă și pentru oportunitatea de a reprezenta teatrul românesc în ediția din acest an.