Un bărbat de 36 de ani a fost depistat beat și fără permis în timp ce conducea un motociclu în localitatea Cobadin din județul Constanța. Acesta a fost reținut de autorități, iar azi va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propuneri corespunzătoare.
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroul Siguranță Rutieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut un bărbat, de 36 de ani, suspectat de comiterea faptelor.
Avea 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat
La data de 11 iunie, în jurul orei 21.50, polițiștii Poliției municipiului Medgidia – Biroul Siguranță Rutieră au depistat în trafic un motociclu, condus de un bărbat, de 36 de ani, pe strada Panselei din localitatea Cobadin.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar motociclul condus nu figurează ca fiind înregistrat.
”În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propuneri corespunzătoare.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.