Conecteaza-te cu noi

Actual

Procurorul Teodor Niță rămâne în arest. Decizia magistraților ICCJ poate fi atacată în 48 de ore

Published

on

teodor nita

Procurorul Teodor Niţă de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, anchetat pentru instigare la abuz în serviciu, rămâne în arest preventiv, după ce magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au respins cererea de înlocuire a acestei măsuri cu cea a controlului judiciar. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore, notează jurnaliștii News.Ro.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, ca nefondată, cererea lui Teodor Niţă de înlocuire a arestului preventiv cu controlul judiciar.

”În temeiul art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar formulată de inculpatul Niţă Teodor. În temeiul art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune formulată de inculpatul Niţă Teodor. Obligă inculpatul la plata sumei de câte 200 lei pentru fiecare cerere, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, se arată în minuta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie citată de News.Ro.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Teodor Niță și Gigi Ștefan, arestați în data de 15 mai

Amintim că, procurorii Teodor Niță și Gigi Ștefan au fost arestați, în 15 mai, pentru 30 de zile, conform deciziei judecătorilor de la ÎCCJ. Ștefan este acuzat de Parchetul General că a primit 170.000 de euro să intervină în dosare penale, iar Niță este acuzat, între altele, că a ajutat un om de afaceri din Portul Turistic Tomis să scape de sancțiunile ISU.

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au motivat decizia de arestare preventivă a procurorilor Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță prin gravitatea acuzațiilor și prin riscul major ca ancheta să fie influențată dacă aceștia ar fi lăsați în libertate. În motivarea consultată, magistrații arată că datele rezultate din supravegherile tehnice conturează „o suspiciune rezonabilă” că cei doi procurori ar fi dezvoltat legături incompatibile cu statutul de magistrat, fiind conectați „într-un mod nefiresc” la mediul politic și de afaceri din Constanța.

Suspiciuni privind relații cu mediul politic și de afaceri

Potrivit motivării, anchetatorii susțin că procurorii ar fi manifestat interes pentru susținerea unor proiecte economice și pentru protejarea unor oameni de afaceri locali.

„Interesul manifestat pentru a asigura succesul unor proiecte cu sisteme eoliene, pentru afaceri cu deșeuri reciclabile și sectoare de plajă, pentru protecția unor oameni de afaceri, stabilirea unor agende comune cu oamenii politici de la vârful administrației publice locale conturează (…) presupunerea că sunt implicați în faptele de care sunt acuzați”, se arată în documentul instanței supreme.

Risc real de influențare a anchetei

Un argument central al motivării îl reprezintă posibilitatea ca inculpații să influențeze ancheta dacă ar rămâne în libertate. Judecătorul care a decis arestarea celor doi notează că „amplitudinea relațiilor sociale” construite de cei doi procurori în comunitatea locală face ca riscul de influențare a martorilor sau a mersului anchetei să fie „unul real”.

Anchetă descrisă drept „foarte complicată”

Înalta Curte descrie dosarul ca fiind o anchetă de amploare, complexă, aflată la început, motiv pentru care menținerea celor doi inculpați în stare de arest preventiv este considerată esențială.

Magistratul concluzionează că interesul public privind restabilirea ordinii de drept și buna desfășurare a procesului penal „primează” în acest moment asupra interesului individual al inculpaților privind exercitarea libertății.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions