Conecteaza-te cu noi

Actual

Un bărbat rupt de beat a făcut scandal în sediul poliției Sulina, a amenințat polițiștii cu moartea și a lovit o autospecială

Published

on

tribunalul si judecatoria tulcea

Luni seara, aproape de miezul nopții a avut loc un scandal ieșit din comun în orașul Sulina, care s-a lăsat cu reținerea pentru 24 de ore a aunui bărbat.

Vezi ce s-a întâmplat

Potrivit Biroului de presă al IPJ Tulcea, la data de 22 iunie, în jurul orei 23.52, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la un conflict între două persoane la un bar din orașul Sulina.

Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat două persoane, pe care le-au condus la sediul poliției pentru verificări.

”Ulterior, unul dintre ei, respectiv un bărbat în vârstă de 31 de ani, aflat în stare avansată de ebrietate, a devenit agresiv pe holul sediului, a adresat injurii și amenințări cu moartea la adresa polițiștilor și a familiilor acestora și a cauzat pagube materiale sediului poliției și unei autospeciale de poliție.”, au precizat reprezentanții IPJ Tulcea.

Unul dintre scandalagii a fost arestat pentru 30 de zile

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și distrugere.

La data de 23 iunie, față de inculpatul în cauză, a fost pusă în mișcare acțiunea penală fiind  dispusa reținerea sa pentru 24 de ore.

La data de 24 iunie, inculpatul a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Tulcea cu propunere de arestare preventivă, instanța dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Întreaga activitate de cercetare penală a fost realizată sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions