Pesediștii au luat foc după anunțul coaliției PNL-USR-UDMR, care l-a propus premier pe Siegfried Mureșan. PSD denunță blocajul politic total iresponsabil al PNL, USR și UDMR, care riscă să arunce România în haos economic și social.
„Anunțul de azi al partidelor de dreapta privind susținerea unui prim-ministru comun – fără a avea o majoritate parlamentară solidă în spate – este o nouă tentativă de inventare a unor condiții menite să facă imposibilă formarea unui Guvern cu puteri depline.
PSD a susținut în permanență, după ce moțiunea împotriva lui Ilie Bolojan a trecut cu un număr record de voturi, adoptarea unei soluții rapide care să permită ca România să meargă înainte.
PSD a dorit refacerea rapidă a coaliției pro-occidentale – fără Bolojan. Au refuzat!
PSD a susținut încercările președintelui României privind desemnarea unui alt premier. Au refuzat, deși inițial au acceptat.
PSD a acceptat să își asume funcția de prim-ministru și guvernarea, dar și adoptarea unui acord politic cu partidele de dreapta. Au refuzat, deși inițial au propus și au insistat săptămâni în șir cu această variantă.
Toate aceste schimbări de opinie ale PNL-USR-UDMR demonstrează existența unui scenariu premeditat al acestora de a menține România în criză politică.
De data aceasta, partidele de dreapta s-au opus deschiderii afișate de PSD, cu un nou șir nesfârșit de pretexte – rotativa guvernamentală, principiul reciprocității, condiții aberante fără acoperire constituțională – schimbate de la o zi la alta, după cum le dictează calculele de partid. Aceasta nu este negociere. Aceasta este sabotaj și rea-voință.
România plătește azi prețul acestui joc: Parlamentul intră în vacanță în câteva zile, Guvernul rămâne fără puteri depline, jaloanele PNRR trebuie îndeplinite până la sfârșitul lunii august, iar agențiile de rating se pregătesc să rediscute evaluarea suverană a țării. Blocajul impus de partidele dreptei poate avea un impact devastator asupra ratingului și credibilității României în fața partenerilor europeni. Consecințele acestui blocaj vor fi suportate de milioane de cetățeni.“, se arată într-un comunicat al PSD.
În această idee, pesediștii îi somează pe liderii PNL, USR și UDMR să pună capăt acestui joc iresponsabil.
„România nu este proprietatea dreptei politice și nu poate fi ținută ostatică unor calcule meschine de partid.“, se mai arată în comunicat.
Reacții dure au venit și din partea altor social-democrați.
Diana Tuşa:
„PNL și USR își bat joc de România!
După ce au urlat o lună de zile ”să vină PSD-ul să-și asume”, votând în același timp rezoluții după rezoluții că nu mai fac niciodată guvern cu PSD, acum schimbă foaia.
În fapt, nu vor niciun alt guvern. Nu vor soluții. Doar inventează motive ridicole, condiții absurde și crize false pentru a-și păstra scaunele, salariile, casele de protocol și privilegiile.
O adunătură de politicieni egoiști și iresponsabili, care au transformat blocajul guvernamental în meserie, sacrifică viitorul unei țări întregi pentru interesele lor meschine.
Dezgustător!“
Natalia Intotero:
„Siegfried Mureșan – premierul pe care nimeni nu l-a ales, dar care apare mereu pe lista celor care împart funcții.
PNL, USR și UDMR îl propun pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Un nume prezentat drept „tehnocrat european”, dar care ridică multe semne de întrebare.
Siegfried Mureșan este hunedorean la origine. Însă, dincolo de CV-ul construit la Bruxelles, rămân niște întrebări legitime: ce a făcut concret pentru Hunedoara, pentru oamenii locului, pentru județul din care a plecat? Ce proiecte majore a adus acasă? Ce investiții? Ce rezultate palpabile?
Debutul său politic a fost construit pe structurile Băsescu & Udrea, nu pe meritele proprii. În 2014, a prins loc eligibil în PE pe listele Mișcării Populare, partidul lui Băsescu, structura Elenei Udrea. Asta e fundația pe care s-a construit „omul de la Bruxelles”.
În 2018, numele său era deja vehiculat pentru funcția de premier de către Traian Băsescu, nu vorbim deci despre o apariție nouă, ci despre un produs al vechilor rețele de putere.
Când barca lui Traian Băsescu a început să se scufunde, a fost primul care a părăsit-o, fugind în bratele primitoare ale liberalilor.
Iar la nivel european, poziționările sale privind acordul Mercosur au fost contrare intereselor producătorilor români, în special din agricultură.
România are nevoie de un premier care să cunoască realitățile din țară, nu doar culoarele de la Bruxelles. Un premier care să fi demonstrat că poate construi aici, pentru români — nu doar să bifeze funcții și susțineri de partid.“