Conecteaza-te cu noi

Actual

Fragmente de dronă cu încărcătură explozivă, găsite în zona localității Rachelu, județul Tulcea

Published

on

fragment drona

Ieri, 29 iunie, Ministerul Apărării Naționale a fost anunțat că în zona localității Rachelu, comuna Luncavița, județul Tulcea, a fost semnalată, prin apel la Serviciul 112 de către un localnic, existența unor fragmente de dronă, într-un lan de rapiță.

Echipe specializate ale MApN și ale altor instituții din domeniul securității și apărării naționale au ajuns la fața locului și au intervenit conform procedurilor, evaluând riscurile și securizând perimetrul.

Încărcătura a fost detonată controlat

În urma evaluării situației, aceștia au confirmat prezența unei încărcături explozive.

Încărcătura a fost detonată controlat, la fața locului, în dimineața zilei de 30 iunie, într-un loc special amenajat, de o echipă de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale, cu respectarea tuturor procedurilor prevăzute pentru aceste situații și în deplină siguranță pentru cetățeni și pentru specialiștii care au efectuat operațiunea.

Cazul este preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Datele preliminare rezultate în urma evaluărilor efectuate de specialiști indică faptul că fragmentele provin de la o dronă utilizată în atacurile executate de Federația Rusă asupra infrastructurii portuare ucrainene în luna aprilie 2026, anterior măsurilor de consolidare și adaptare a apararii aeriene adoptate dupa incidentele grave de la Galați.

Numai în anul 2026 au fost înregistrate 33 de atacuri în apropierea frontiere

De la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, au fost înregistrate peste 100 de atacuri asupra unor obiective aflate în proximitatea frontierei cu România. În acest context, au fost semnalate 29 de pătrunderi neautorizate ale unor drone rusești în spațiul aerian național și au fost identificate, în aproximativ 50 de situații, drone sau fragmente de drone pe teritoriul României. Numai în anul 2026 au fost înregistrate 33 de atacuri în apropierea frontierei, iar, ca măsură de protecție și monitorizare a spațiului aerian, aeronavele aflate în serviciul de poliție aeriană au fost ridicate în 26 de situații. Tot în acest an au fost înregistrate 15 pătrunderi neautorizate ale unor drone în spațiul aerian național și au fost identificate, în 14 situații, drone sau fragmente de drone pe teritoriul României.

Foto: Alex Dima

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions