Conecteaza-te cu noi

Actual

Tragedie în județul Ialomița. Un autoturism în care se aflau patru persoane a fost lovit de tren

Published

on

accident tren ialomita

Astăzi, în jurul orei 11.00, în localitatea Murgeanca din județul Ialomița s-a produs un accident feroviar în care au fost implicate un tren de călători și un autoturism în care se aflau patru persoane.

La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița și elicopterul SMURD Constanța, respectiv elicopterul SMURD București.

La sosirea forțelor de intervenție, două persoane adulte și un minor în vârstă de 6 ani erau încarcerați în autoturism, iar un alt minor, în vârstă de 10 ani, fusese proiectat în afara acestuia.

În urma operațiunilor de descarcerare și a evaluării medicale, cele două persoane adulte, de sex feminin, în vârstă de 27, respectiv 50 de ani, au fost declarate decedate, acestea neprezentând funcții vitale.

Doi minori prezintă funcții vitale

Minorul în vârstă de 10 ani, proiectat în afara autoturismului, a fost găsit în stare de inconștiență, însă cu funcții vitale. De asemenea, minorul de 6 ani, extras dintre fiarele contorsionate ale autovehiculului, este inconștient, dar prezintă funcții vitale.

În acest moment cele două victime inconștiente primesc îngrijiri medicale.

Niciunul dintre călătorii aflați în tren nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Update: Minorul de 10 ani a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la o unitate spitalicească din municipiul Constanța.

Minorul de 6 ani a intrat în stop cardio-respirator, echipajele medicale efectuând în aceste momente manevre de resuscitare.

Update 2: Minorul de 6 ani a răspuns manevrelor de resuscitare, a fost scos din stop cardio-respirator și preluat de elicopterul SMURD București.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions