Conecteaza-te cu noi

Actual

O mașină de poliție a fost lovită de un autocar, în 2 Mai. Doi polițiști și o tânără de 18 ani au fost răniți

Published

on

Astăzi, 5 iulie, în jurul orei 4.20, a fost anunțată producerea unui accident rutier, pe DN 39, în localitatea 2 Mai, în care a fost implicată o autospecială de poliție.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat, de 45 de ani (cetățean din Republica Moldova) a condus un autocar pe DN 39, dinspre municipiul Mangalia către stațiunea Vama Veche, iar la un moment dat, din cauze care urmează a fi stabilite ulterior, a intrat în coliziune față-spate cu autospeciala de poliție, care se afla oprită pe partea dreaptă a drumului public, cu semnalele luminoase în funcțiune.

”Menționăm faptul că echipajul de poliție se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiind în timpul unui control efectuat asupra unui motociclu.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor 2 polițiști din autospecială, precum și a unei femei, de 18 ani, care se afla lângă vehiculele staționate.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions