În perioada 29 iunie – 5 iulie 2026, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie aflate în subordinea Autorității Navale Române au desfășurat acțiuni de control pentru verificarea respectării normelor privind siguranța navigației în domeniul agrementului nautic și al pescuitului recreativ.
În cadrul acțiunilor au fost verificate 7 zone de agrement nautic și au fost controlate 178 de ambarcațiuni, dintre care:
- 88 de ambarcațiuni de agrement utilizate în scop personal;
- 89 de ambarcațiuni de agrement utilizate în scop comercial;
- 1 ambarcațiune de pescuit.
Totodată, au fost verificate documentele conducătorilor ambarcațiunilor controlate, în vederea respectării prevederilor legale privind navigația în siguranță.
Ca urmare a neregulilor constatate, în baza prevederilor HG nr. 1704/2024 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la regimul transportului maritim și pe căile navigabile interioare, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, respectiv 15 amenzi, în valoare totală de 76.500 de lei și 4 avertismente.
Principalele abateri constatate au vizat:
- lipsa la bord a certificatului internațional de conducător de ambarcațiune de agrement;-
- conducerea ambarcațiunii fără deținerea certificatului internațional de conducător sau cu certificatul suspendat;
- exploatarea ambarcațiunilor fără documentele obligatorii valabile;
- nepurtarea vestelor de salvare de către conducătorii sau persoanele aflate la bordul ambarcațiunilor nepuntate;
- nerespectarea unor obligații privind actele personalului navigant.
Pe parcursul controalelor au fost efectuate 45 de testări ale conducătorilor de ambarcațiuni:
- 37 pentru depistarea consumului de alcool;
- 8 pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.
În urma verificărilor, nu au fost constatate fapte care să constituie infracțiuni potrivit prevederilor Legii nr. 191/2003 privind infracțiunile la regimul transportului naval.
De asemenea, în această perioadă nu au fost reținute certificate de conducător de ambarcațiune de agrement și nu au fost reținute ambarcațiuni.
”Autoritatea Navală Română reamintește tuturor conducătorilor de ambarcațiuni că respectarea legislației și a regulilor de navigație reprezintă o condiție esențială pentru prevenirea accidentelor și protejarea vieții omenești pe apă.
Acțiunile de control vor continua pe întreaga durată a sezonului estival, având ca obiectiv creșterea gradului de siguranță a navigației și promovarea unui comportament responsabil în rândul tuturor participanților la activitățile de agrement nautic.”, a precizat Irina Pușcașu, purtător de cuvânt al ANR.