Prefectura Constanța a anunțat că i-a încetat lui Cristian Radu mandatul de primar.
„Astăzi, urmare a referatului transmis de secretarul general al municipiului Mangalia în data de 01.07.2026, a fost emis ordinul prefectului nr. 350/06.07.2026 prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al domnului Radu Cristian.“, notează Prefectura.
Sursa citată menționează că Radu a fost demis în baza art. 160 alin.1 lit.g , coroborat cu alin. 2 , 7, 8, 9 din OUG 57/2019.
Primarul demis al Mangaliei, Cristian Radu, este cercetat penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție într-un dosar de corupție în care a fost deja trimis în judecată. Acesta este acuzat de luare de mită în formă continuată, spălare a banilor și alte infracțiuni conexe, însă beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Potrivit procurorilor DNA, Cristian Radu este inculpat într-un dosar în care este acuzat de două infracțiuni de luare de mită în formă continuată, spălare a banilor în formă continuată și instigare la folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului unei societăți într-un scop contrar intereselor acesteia. Anchetatorii susțin că faptele ar fi fost săvârșite în exercitarea atribuțiilor de primar al municipiului Mangalia.
În august 2025, Cristian Radu a fost reținut și ulterior arestat preventiv la solicitarea DNA, măsura fiind înlocuită ulterior cu arestul la domiciliu și, mai târziu, cu controlul judiciar. Din cauza măsurilor preventive și a interdicțiilor impuse de instanță, acesta a fost suspendat din exercitarea funcției de primar.
Dosarul penal se află pe rolul instanțelor, iar în ultimele luni au fost analizate mai multe contestații formulate atât de Cristian Radu, cât și de procurorii DNA cu privire la măsurile preventive și controlul judiciar. La sfârșitul lunii iunie 2026, Curtea de Apel Constanța a dispus rejudecarea măsurii controlului judiciar de către Tribunalul Constanța.
Separat de acest dosar, Cristian Radu a fost achitat în primă instanță într-o altă cauză instrumentată de DNA privind atribuirea unor contracte de asistență juridică. Hotărârea nu este definitivă.
Conform legislației în vigoare, trimiterea în judecată și desfășurarea procesului penal nu înlătură prezumția de nevinovăție, aceasta fiind valabilă până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.