Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Societate

Jandarmeria Constanța recrutează candidați pentru concursul de admitere. Vezi câte locuri sunt vacante

Published

on

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanța a demarat activităţile de recrutare a candidaţilor în  vederea participării la concursul de admitere organizat în anul 2026 la Academia de Poliție „Alexandru  Ioan Cuza” Bucureşti.

Numărul de locuri la Academia de Poliție „Alexandru  Ioan Cuza” Bucureşti 

Locurile la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, comune pentru femei și bărbați, sunt:

  • 7 locuri alocate Jandarmeriei Române la Facultatea de Poliţie pentru învăţământul cu frecvenţă (4 ani) – domeniul de licenţă „Drept”, programul de studii universitare de licenţă/specializare „Drept”, specialitatea „Jandarmi”;
  • 20 de locuri alocate la Facultatea de Poliţie pentru învăţământul cu frecvenţă (3 ani) – domeniul de licenţă „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, programul de studii  universitare de licenţă/specializarea „Ordine şi siguranţă publică”, specialitatea „Jandarmi” (dintre care 1 locuri pentru romi, 1 locuri pentru maghiari şi 1 locuri pentru alte minorităţi).

Candidații recrutați pentru admiterea la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, pentru specializările ,,Drept” și ,,Ordine și siguranță publică” pot  participa la concursul de admitere la o singură specializare/program de studii universitare de  licență din cadrul unei singure facultăți.

Cererea-tip de înscriere, descărcată de pe site-ul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța- www.jandarmeriaconstanta.ro, secțiunea ,,Carieră”, se completează de către candidat în mod lizibil, se datează și se semnează, se scanează în format pdf. și se transmite, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail:  resurse.umane@jandarmeriaconstanta.ro, până la data de 24.07.2026, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, însoțită, după caz, de consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare.

La primirea cererii-tip de înscriere, structura de resurse umane atribuie candidaților codul unic de identificare, o scanează și o comunică la adresa de e-mail indicată de către candidați, în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data înregistrării acesteia.

Candidații la concursul de admitere la programele de studii universitare de licenţă la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Poliţie pot opta prin completarea, secțiunii corespunzătoare din cererea-tip de înscriere  ca, în situația în care sunt declarați respinși și obțin un rezultat mai mare sau egal cu media minimă de admitere stabilită potrivit regulamentului de admitere, să fie repartizați, fără concurs de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute și potrivit opțiunilor formulate în acest scop, pe locuri la instituțiile de învățământ postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, în prima serie de școlarizare care urmează după concursul de admitere la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București.

ATENŢIE – Adresa de e-mail permite transmiterea/primirea simultană a maxim 10 fișiere cu o dimensiune totală de 10 MB.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța primește în vederea înregistrării doar cererile de înscriere care aparțin exclusiv candidaților cu domiciliul sau reședința pe raza județului Constanța.

Depunerea documentelor pentru constituirea dosarului de recrutare se va face la sediul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanța din mun. Constanța , str. Mircea cel Bătrân , nr. 108, jud. Constanța – până la data de 06.08.2026.

Toate informațiile și documentele necesare celor interesați pot fi vizualizate în anunțul de concurs postat în data de 06.07.2026 pe site-ul inspectoratului – www.jandarmeriaconstanta.ro , în secțiunea Carieră.

Relații suplimentare, precum și indrumarea candidaților se face prin structura de resurse umane, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța sau la telefon 0241/ 618969, interior 24537.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions