Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Actual

Asociația Tomis Antidrog Constanța se delimitează de campania antidrog desfășurată în cadrul festivalului Beach, Please!

Published

on

tomis antidrog

Asociația Tomis Antidrog Constanța se delimitează de campania antidrog desfășurată în cadrul festivalului Beach, Please! În cadrul discuțiilor de anul trecut privind o posibilă colaborare, asociația a condiționat implicarea sa de respectarea a două măsuri concrete. Aceste condiții nu au fost acceptate de organizatori, motiv pentru care Asociația Tomis Antidrog Constanța a decis să nu participe la campania din acest an.

Iată comunicatul oficial

”În urma utilizării siglei Asociației Tomis Antidrog Constanța în cadrul unei așa-numite campanii antidrog desfășurate la festivalul Beach, Please!, precizăm că această utilizare s-a făcut fără acordul și fără aprobarea Asociației.

Pe această cale, ne delimităm în mod ferm de orice campanie de prevenire a consumului de droguri organizată în cadrul acestui festival și subliniem că Asociația Tomis Antidrog Constanța nu are nicio implicare în conceperea, promovarea sau desfășurarea acesteia.

”Anul trecut, în cadrul discuțiilor privind o posibilă colaborare, Asociația Tomis Antidrog Constanța a condiționat implicarea sa de respectarea a două măsuri concrete:

Distribuirea unor brățări personalizate cu un mesaj antidrog, care să includă și un sistem de testare pentru depistarea substanțelor utilizate în așa-numitul „drog al violului”, oferind astfel participanților un instrument real de protecție.

Informarea transparentă a publicului, prin menționarea pe invitații, bilete și în toate materialele de promovare, că o parte dintre artiști utilizează un limbaj explicit și transmit mesaje care pot promova sau normaliza consumul de droguri, astfel încât participanții să fie informați înainte de achiziționarea biletelor.

Aceste condiții nu au fost acceptate de organizatori, motiv pentru care Asociația Tomis Antidrog Constanța a decis să nu participe la campania din acest an.

Considerăm că prevenirea consumului de droguri trebuie să fie autentică, consecventă și credibilă. O campanie antidrog nu poate avea eficiență într-un context în care unele dintre mesajele promovate pe scenă conțin un limbaj extrem de violent, obscen sau fac referire la consumul de droguri ori la alte forme de comportament antisocial.

Nu ne putem asocia unei manifestări artistice în care există versuri ce descriu sau glorifică acte de o violență extremă, inclusiv agresiuni sexuale și profanarea victimelor, indiferent dacă acestea sunt prezentate sub forma unei creații artistice.

Asociația Tomis Antidrog Constanța își reafirmă angajamentul de a desfășura exclusiv campanii de prevenire bazate pe responsabilitate, respect pentru viață, educație și protejarea tinerilor.

Asociația Tomis Antidrog Constanța

Așa NU.”

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions