Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” S.A. a semnat contractul de consultanță și supervizare a proiectării și execuției lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa III”.
Contractul a fost atribuit Asocierii formate din BAWI CONSTRUCTION S.R.L. și SWIETELSKY CONSTRUCT S.R.L., liderul asocierii fiind BAWI CONSTRUCTION S.R.L.
Valoarea contractului este de 523.811.174,66 lei.
Durata totală este de 159 de luni calendaristice și este corelată cu etapele de realizare și monitorizare a investiției:
- 7 luni pentru etapa de proiectare;
- 30 de luni pentru execuția lucrărilor;
- o lună pentru recepția la terminarea lucrărilor;
- 120 de luni pentru perioada de garanție și notificare a defectelor;
- o lună pentru perioada post-garanție și închiderea lucrărilor.
Finanțarea contractului este asigurată prin Programul Transport 2021–2027.
Obiectivul principal al investiției, creșterea atractivității și competitivității transportului feroviar
Proiectul contribuie la crearea condițiilor necesare pentru creșterea volumului de mărfuri transportate pe calea ferată, dezvoltarea investițiilor și promovarea unui sistem de transport durabil și interoperabil.
Principalele obiective urmărite prin realizarea investiției vizează modernizarea infrastructurii feroviare pentru creșterea vitezei de circulație, sporirea capacității de tranzit și îmbunătățirea condițiilor de exploatare.
Lucrările prevăd realizarea sau modernizarea instalațiilor de electrificare la tensiunea de 25 kV, modernizarea echipamentelor de telecomunicații și instalarea unor sisteme noi de centralizare electronică. Centralizarea electronică permite comandarea și verificarea în condiții de siguranță a macazurilor și semnalelor feroviare.
Investiția include introducerea sistemului european de management al traficului feroviar ERTMS, format din sistemul european de control al trenurilor ETCS Nivel 2 și sistemul de comunicații feroviare GSM-R. Aceste tehnologii permit supravegherea circulației trenurilor și transmiterea informațiilor necesare personalului feroviar în conformitate cu standardele europene.
Proiectul urmărește asigurarea interoperabilității infrastructurii prin respectarea specificațiilor tehnice aplicabile la nivel european, inclusiv în ceea ce privește sarcina pe osie de 22,5 tone, gabaritul de încărcare, lungimea liniilor și accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități.
Sunt prevăzute lucrări de modernizare a stațiilor și haltelor de mișcare, înlocuirea podurilor și podețelor, repararea sistemelor de drenaj, consolidarea terasamentelor și construirea unor drumuri de întreținere în zonele în care nu există acces din drumurile publice.
Investiția are în vedere și reabilitarea sau modernizarea clădirilor destinate călătorilor, realizarea unor pasarele ori tuneluri pietonale, adaptarea peroanelor la standardele europene și implementarea unor soluții pentru reducerea nivelului de zgomot.
”Prin modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța, CFR S.A. urmărește creșterea capacității de operare a transporturilor, îmbunătățirea siguranței circulației și consolidarea rolului strategic al portului în cadrul coridoarelor europene de transport.
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. va urmări derularea etapelor de proiectare și execuție în conformitate cu prevederile contractuale, cerințele tehnice, standardele de siguranță și condițiile aferente sursei de finanțare.”, au precizat reprezentanții companiei.