Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Administratie

Primăria Constanța pune în dezbatere publică noul regulament al parcărilor publice din municipiu

Published

on

parcare mamaia

Constănțenii sunt invitați să își spună opinia cu privire la viitorul regulament al parcărilor publice din municipiu. Primăria Constanța a pus în transparență decizională proiectul de hotărâre privind organizarea și funcționarea parcărilor publice, document care va putea fi consultat timp de 30 de zile, iar cetățenii pot transmite propuneri și observații înainte de aprobarea acestuia.

Regulamentul aduce noi modificări importante. Șoferii care ignoră regulile de parcare riscă sancțiuni mult mai mari, după modificările aduse cadrului legal privind amenzile contravenționale. Noul regulament introduce amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei pentru abaterile legate de ocuparea locurilor de parcare, neplata tarifelor sau blocarea spațiilor rezervate, dar și sancțiuni distincte pentru proprietarii de mașini care nu indică șoferul responsabil. În paralel, sistemul de tarifare este reorganizat pe zone, cu prețuri diferențiate în funcție de importanța și gradul de aglomerare al fiecărei arii.

În Zona 1 — centrul și zonele turistice/comerciale, noile tarifele de parcare vor fi mult mai mari: 5 lei pentru prima oră, 10 lei/oră începând cu a doua oră, 80 lei tarif de zi. Pentru autocare: 15 lei prima oră, 30 lei/oră după. Tariful pentru prima oră poate fi achitat o singură dată în 24 de ore.

tarife parcare constanta

 

tarife parcare constanta

 

tarife parcare constanta

 

tarife parcare constanta

 

tarife parcare mamaia

 

tarife parcare mamaia

 

sanctiuni parcare

 

sanctiuni parcare

 

„În conformitate cu prevederile art. 7 al Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, referitoare la participarea cetățenilor si a asociațiilor legal constituite la procesul de elaborare a actelor normative, Primăria municipiului Constanța aduce la cunoștință publicarea în data de 20.07.2026 a proiectului de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat:

  – pe site-ul oficial al Primariei municipiului Constanța, la adresa www.primaria-constanta.ro, la secțiunea „De interes public/Transparență decizională pe Legea 52/2003″, începând cu data de 20.07.2026, pentru o perioadă de 30 de zile.

  – la sediul Primăriei municipiului Constanța, situat in bd. Tomis, nr. 51.

În temeiul prevederilor alin. (4) art. 7, al Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre supus consultării publice se pot transmite până la data de 31.07.2026 astfel:

-prin poștă, la sediul din Ștefan Mihăileanu nr. 10 – Directia Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcari și Transport;

-prin email, la adresa servicii.publice@primaria-constanta.ro.

Informatii suplimentare pot fi obtinute la numerele de telefon 0241/488179, persoană de contact: Timniu Mihaela, Guvener Berna

Materialele transmise vor purta mențiunea: „Propuneri referitoare la proiectul privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța”.“, se arată în anunțul Primăriei.

Întregul regulament poate fi citit aici: https://primaria-constanta.ro/wp-content/uploads/2026/07/proiect-Regulamentului-de-organizare-si-functionare-a-parcarilor-publice-din-municipiul-Constanta.pdf

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions