Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Societate

SEAS duce teatrul în comunele Constanței: se lansează SEAS Itinerant, o nouă secțiune a stagiunii estivale

Published

on

Minunea minunilor ()

Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului (SEAS), organizată de Teatrul de Stat Constanța, își extinde ediția din 2026 dincolo de granițele orașului. Printr-o nouă secțiune, SEAS Itinerant, stagiunea duce spectacolul viu în comunitățile rurale din județul Constanța — locuri unde accesul la evenimente culturale profesioniste este, de cele mai multe ori, o raritate.

Timp de șase weekenduri, între 25 iulie și 6 septembrie 2026, SEAS Itinerant va aduce teatrul în fața publicului din șase comune ale județului – Mihail Kogălniceanu, Peștera, Pantelimon, Vulturu, Ghindărești și Lipnița – fiecare gazdă a câte două reprezentații pe parcursul verii. Spectacolele au loc sâmbăta și duminica, astfel încât întreaga comunitate — copii, părinți și vârstnici — să poată participa.

SEAS Itinerant debutează chiar în acest weekend, cu reprezentații la Mihail Kogălniceanu (sâmbătă, 25 iulie) și Peștera (duminică, 26 iulie). În ambele comune, spectacolul va avea loc la Căminul cultural, de la ora 20:00.

Primele trei weekenduri sunt dedicate producției proprii a Teatrului de Stat Constanța, „Minunea minunilor”, scrisă și regizată de Daniel Chirilă — o poveste despre memorie și despre istoria unei familii obișnuite din România, spusă cu umor și tandrețe. Următoarele weekenduri aduc în comunele județului spectacole invitate, prelungind până la începutul lunii septembrie întâlnirea dintre artiști și public.

SEAS Itinerant se desfășoară în parteneriat cu Asociația Culturală „Georgiana Rusu”, operator cultural independent cu experiență în derularea de proiecte în mediul rural constănțean, care asigură organizarea logistică a reprezentațiilor, în timp ce Teatrul de Stat Constanța își asumă curatorierea artistică și finanțarea secțiunii.

„Cultura nu trebuie să rămână un privilegiu al orașului. Prin SEAS Itinerant ducem spectacolul acolo unde oamenii nu au, de obicei, ocazia să ajungă la teatru – în comunele județului, în fața unui public care merită aceeași calitate artistică pe care o oferim pe scenele din Constanța. Aceasta este, în esență, misiunea SEAS: să facem din arta spectacolului un bun al tuturor”, declară Erwin Șimșensohn, manager General al Teatrului de Stat Constanța și președinte SEAS.

Aflată în 2026 la ediția a V-a, SEAS este cea mai amplă stagiune estivală dedicată artelor spectacolului din România și, în curând, din Europa. Proiectul este finanțat de Consiliul Județean Constanța și reprezintă un pilon central al candidaturii Constanța – Capitală Culturală Europeană.

Toate reprezentațiile SEAS Itinerant sunt cu acces gratuit.

Despre SEAS

SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului (în engleză PASS – Performing Arts Summer Season) este cea mai amplă stagiune estivală dedicată artelor spectacolului din Europa: nouă săptămâni, din iulie până în septembrie, peste 100 de evenimente, peste 50 de companii și peste 100.000 de spectatori. SEAS a ajuns în 2026 la ediția a V-a.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions