Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Actual

Pachete cu țigări de contrabandă, ascunse într-o mașină condusă de un român care venea din Bulgaria

Published

on

captura tigari

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, au descoperit peste 10.000 de țigarete de contrabandă în urma unor activități informativ-operative desfășurate succesiv, care au condus la identificarea unor produse din tutun deținute ilegal.

Pachete cu țigări pitite în autoturism

În data de 28 iulie 2026, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, aflați în misiune pe DN 39, ca urmare a cooperării operative cu cei ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa din direcția Republicii Bulgaria către România.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au descoperit mii de țigarete ascunse în mai multe locuri din interiorul autoturismului, respectiv în compartimentul motor, sub scaunele din față, în buzunarele portierelor, în cotiere și în torpedo. Țigaretele aveau aplicate timbre de acciză emise de autoritățile din Republica Bulgaria și aparțineau conducătorului auto.

Având în vedere modul de disimulare și datele rezultate în urma verificărilor, polițiștii de frontieră au continuat cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Alte țigări de contrabandă, găsite în locația în care bărbatul era cazat

În urma exploatării informațiilor obținute, s-a stabilit că bărbatul, cetățean român, în vârstă de 46 de ani, mai deținea o cantitate de țigarete la locația unde era cazat. Astfel, în colaborare cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, au fost efectuate demersurile legale pentru obținerea unui mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Mangalia și pus în executare de colegii noștri în aceeași zi.

Cu ocazia percheziției domiciliare, polițiștii de frontieră au descoperit alte mii de țigarete, având, de asemenea, aplicate timbre de acciză emise de autoritățile din Republica Bulgaria.

În total, au fost ridicate 10.960 de țigarete, în valoare de aproximativ 17.000 de lei, în vederea continuării cercetărilor, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions