Declarația președintelui Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, privind intenția de preluare a Telegondolei din Mamaia a declanșat un nou schimb de replici între administrațiile locale și județene. Anunțul potrivit căruia CJC ar vrea să preia obiectivul și să îl extindă până spre Năvodari și Delfinariu a fost criticat dur astăzi de liderul PSD Constanța, Eduard Martin, care consideră proiectul „mort din fașă”, susținând că Telegondola este un simbol al stațiunii Mamaia și o investiție a municipalității.
Și primarul Vergil Chițac a respins ideea implicării Consiliului Județean, afirmând că instituția nu are nicio legătură cu acționariatul Telegondolei.
Președintele CJC, Florin Mitroi:
„Ne-a venit o înștiințare dacă vrem să preluăm Telegondola din Mamaia. Și eu vă spun că da, pentru că vrem să o extindem până spre Năvodari și să intrăm cu ea până la Delfinariu.“
Eduard Martin, președintele PSD Constanța:
„Consiliul Județean anunță prin vocea președintelui Florin Mitroi că vrea sa preia Telegondola din Mamaia care aparține Municipiului Constanta in parteneriat cu Mamaia SA. Telegondola este un simbol al stațiunii Mamaia, este o investiție a municipalității realizata acum 22 de ani. Chiar dacă Telegondola e aproape de malul Marii, garantat “Valu” nu se va atinge de ea, asa ca discuția ar trebui sa se termine aici. Consider ca proiectul de preluare a Telegondolei din Constanta de către Consiliul Județean este un proiect mort din fașă.“
Întrebat de jurnaliști cum comentează faptul că se vorbește de preluarea Telegondolei de către CJC și extinderea acesteia, primarul Chițac a declarat:
„Ce înseamnă se vorbește? Cine vorbește? Ce treabă are Consiliul Județean Constanța cu telegondola. Cum să o preia? Oameni buni, vreți să fim raționali?! Telegondola însemnează până în 60% Ministerul Economiei și restul municipiul Constanța. Acționariatul ăsta e. NU are nicio treabă CJC.“