Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Societate

Informare RAJA: Apa potabilă va fi oprită în fiecare noapte, în localitatea Mihail Kogălniceanu

Published

on

apa taraita

Pe fondul secetei hidrologice și al temperaturilor ridicate din această perioadă, debitele de apă pompate în localitatea Mihail Kogălniceanu au crescut foarte mult. Din cauza consumului foarte ridicat înregistrat în această perioadă, rezervoarele de înmagazinare din sistemul de alimentare cu apă al localității nu mai reușesc să asigure stocul necesar pentru furnizarea continuă a apei. În această situație, nu se poate asigura distribuția apei în regim continuu pe parcursul întregii zile.

Pentru a permite refacerea rezervelor de apă și pentru a evita apariția unor disfuncționalități majore în rețea, furnizarea apei va fi sistată în fiecare noapte, în intervalul orar 22.00 – 6.00. Măsura va fi menținută până când consumul va reveni la valori care să permită funcționarea normală și în siguranță a sistemului.

Pe timpul zilei, alimentarea cu apă se va realiza în regim normal.

Pentru a diminua impactul perioadelor în care furnizarea apei va fi sistată, recomandăm abonaților să își asigure rezerve suficiente de apă pentru uz casnic.

Ce spune legistația în vigoare

Reamintim tuturor consumatorilor din zona afectată că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer – cum ar fi irigarea grădinilor, umplerea piscinelor, spălarea curților, teraselor sau a altor suprafețe exterioare –  contravine contractului de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și conduce la creșterea consumului peste capacitatea maximă a sistemelor de alimentare, ceea ce agravează situația. În perioadele cu temperaturi ridicate și consumuri excesive, astfel de utilizări afectează alimentarea tuturor utilizatorilor racordați la sistem.

Precizăm faptul că, legislația în vigoare descurajează utilizarea apei potabile distribuită prin rețelele publice în alte scopuri decât pentru satisfacerea nevoilor strict gospodărești:

  • art.4 din Legea nr.241/2006 a serviciului de apă și de canalizare, republicată:

(1) Apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodărești ale populației, ale instituțiilor publice, ale operatorilor economici și, după caz, pentru combaterea și stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale.

(4) Utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menționate la alin. (1) este permisă numai în măsura în care există disponibilități față de necesarul de apă potabilă al localităților, stabilit potrivit prescripțiilor tehnice în vigoare.

(6) Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi stropitul străzilor și al spatiilor verzi, spălatul piețelor și al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor și consumul tehnologic al unităților industriale, se va utiliza cu precădere apă industrială.

  • art 10. din Legea nr. 107/1996 – Legea apelor (actualizată):

(1) Satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei are prioritate faţă de folosirea apei în alte scopuri. De asemenea, au prioritate, faţă de alte folosinţe, alimentarea cu apă pentru animale, refacerea rezervei intangibile de apă după incendii, precum și debitele necesare menținerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic.

(4) Apele subterane, corespunzătoare calitativ, sunt resurse strategice destinate în primul rând pentru alimentarea cu apă a populației și animalelor, precum și pentru asigurarea igienei și sănătății populației. Aceste ape pot fi utilizate și în alte scopuri, numai în baza autorizaţiei de gospodărire a apelor.

(4^1) Utilizarea în scop de irigaţii a apelor subterane este permisă numai în zonele unde nu există ape de suprafaţăşi numai din primul strat acvifer cu potenţial hidrogeologic (stratul freatic), pe baza studiilor hidrogeologice întocmite sau expertizate de Institutul Naţional de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

RAJA face apel la responsabilitatea tuturor utilizatorilor

”Având în vedere prevederile legale enunțate mai sus, recomandăm abonaților să utilizeze raţional apa potabilă, numai în scopurile prevăzute în contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă, respectiv consum menajer pentru satisfacerea nevoilor gospodăreştişi să evite utilizarea acesteia în scopuri recreative, agricole sau pentru întreținerea suprafețelor exterioare. Aceste activități cauzează dificultăți în asigurarea continuității și în condiții optime de presiune a furnizării apei!

În contextul actual, marcat de secetă hidrologică și consumuri foarte ridicate, folosirea apei în aceste scopuri reduce disponibilitatea resursei pentru necesitățile esențiale ale întregii comunități.

Facem apel la responsabilitatea tuturor utilizatorilor și îi rugăm să utilizeze apa potabilă exclusiv pentru consum și uz casnic, astfel încât sistemul să poată funcționa în parametri normali și să fie evitate restricții suplimentare.”, au precizat reprezentanții Biroului de Comunicare.

Apa trebuie folosită cu responsabilitate, strict pentru consum propriu şi în scop menajer!

Echipele RAJA monitorizează permanent evoluția situației din teren și vor reveni la programul normal de furnizare imediat ce condițiile tehnice o vor permite.

Utilizarea eficientă și responsabilă a resurselor de apă reprezintă o responsabilitate comună – atât a operatorului, cât și a fiecărui consumator.

 

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions