La nivelul municipiului Constanța trei unități de învățământ preuniversitar vor intra într-un amplu proces de reabilitare în anul școlar 2026-2027. Acesta va debuta începând cu data de 1 septembrie 2026 și presupune relocarea elevilor, după cum urmează:
- Școala Gimnazială Nr. 39 Nicolae Tonitza Constanța își va desfășura activitatea în spațiul în care a funcționat Școala Gimnazială Spectrum Constanța, precum și la Liceul Tehnologic Gh. Duca Constanța;
- elevii de la Colegiul Comercial Carol I Constanța își vor derula activitățile la Liceul Energetic Constanța, precum și în alte spații special amenajate în acest sens (containere);
- Școala Gimnazială Nr. 43 Ferdinand Constanța va funcționa astfel: 12 clase la Liceul Tehnologic Tomis Constanța, 3 clase la Școala Gimnazială Nr. 3 Ciprian Porumbescu Constanța și 10 clase la Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța (spațiul situat pe Str. Nicolae Iorga).
„În identificarea și organizarea acestei acțiuni de relocare Inspectoratul Școlar Județean Constanța a colaborat cu Primăria Municipiului Constanța, precum și cu directorii unităților de învățământ care vor primi în spațiu alte instituții școlare.
Ne exprimăm încrederea că o abordare omogenă a situației, prin implicarea autorităților și a comunității locale, va contribui la derularea unui proces educațional coerent și echilibrat. Ne dorim ca activitatea didactică și administrativă din unitățile de învățământ vizate să fie una fluentă, conform legislației în vigoare, și să ofere elevilor noștri condiții optime de învățare.
Important pentru noi este să le mulțumim părinților, principalii noștri parteneri educaționali pentru că ne sunt alături în acest demers. Înțelegerea și sprijinul dumnealor vor asigura tranziția echilibrată a copiilor și adaptarea facilă la noile situații“, a afirmat Claudia Portase, inspector școlar general.