Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Actual

Legea pentru plata datoriei către Pfizer, adoptată de Parlament. AUR a anunțat că o contestă la CCR!

Published

on

Parlamentul a adoptat legea care permite Guvernului să încheie tranzacții pentru stingerea unor litigii, inclusiv în cazul datoriei către Pfizer, în timp ce AUR anunță că va ataca actul normativ la Curtea Constituțională.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege care creează cadrul legal pentru ca Guvernul să poată încheia tranzacții în numele statului, inclusiv pentru stingerea unor litigii, cum este cel cu Pfizer. AUR a anunțat că va contesta actul normativ la Curtea Constituțională.

În favoarea proiectului au votat deputații PSD, PNL, USR, UDMR și cei ai minorităților naționale, în timp ce parlamentarii partidelor extremiste au votat împotrivă.

S-au înregistrat 198 de voturi „pentru”, 75 de voturi „contra” și 5 abțineri.

Senatul a fost prima Cameră sesizată, iar Camera Deputaților este for decizional, astfel că legea merge la promulgare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions