Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Actual

Oficial de la Parchetul General despre reținerea lui Constantin Uda, administratorul UCG Construcții Ecologice SRL

Published

on

ucg

Update: Surse oficiale informează că afaceristul Uda a fost plasat sub control judiciar.

Știre inițială: În cursul serii trecute, omul de afaceri Constantin Uda, care a colectat ilegal deșeuri timp de doi ani, a fost reținut de procurorii Parchetului General, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.

Oficial din partea Parchetului General

Procurorii Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus reținerea unui inculpat (Constantin Uda) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de colectarea, transportul sau valorificarea de deșeuri, inclusiv controlul acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare, inclusiv acțiunile întreprinse de comercianți sau brokeri în procesul de gestionare a deșeurilor, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, îngroparea deșeurilor și abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor.

Au fost realizate excavații la 8 metri în două zone din amplasamentul societății

Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada 2024 – 12 mai 2026, în calitate de administrator al unei societăți  inculpatul a dispus, a coordonat, a controlat și a urmărit realizarea, cu încălcarea dispozițiilor legale, a operațiunilor de colectare, valorificare și îngropare deșeuri, inclusiv cele pentru care nu are autorizație de colectare, în perimetrul autorizat de colectare, precum și de ascundere de deșeuri, inclusiv cele pentru care nu are autorizație de colectare.

”Menționăm că în cadrul perchezițiilor domiciliare efectuate în cauză pe 30 iulie 2026 au fost realizate excavații în două zone din amplasamentul societății, fiind identificate într-una din zone și în proximitatea acesteia deșeuri îngropate la adâncimi de până la 8 metri, acestea constând în materiale plastice, saci de plastic, beton, cărămizi, materiale textile, lemnoase, fier, carton și alte categorii de deșeuri. Totodată, s-a constatat că, anterior excavării, suprafața terenului era nivelată, bătătorită și acoperită cu vegetație, fără urme vizibile de intervenție asupra solului.

Precizăm că în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra conturilor deținute de societatea inculpată, precum și asupra conturilor deținute de inculpat.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Parchetului General.

Cine controlează UCG Construcții Ecologice

Societatea UCG Construcții Ecologice SRL este deținută de Monica Ștefan, fosta soție a procurorului Gigi Valentin Ștefan și de Constantin Uda, fiecare deținând 50% din capitalul firmei.

Numele acestei societăți a apărut și în dosarul în care sunt cercetați Gigi Ștefan și Teodor Niță.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions