Cinci bărbați au fost arestați preventiv după ce s-au încăierat în curtea unui imobil din localitatea Valu lui Traian. La momentul intervenției polițiștilor, unul dintre cei prezenți la fața locului, ar fi agresat fizic un agent de poliție și ar fi amenințat forțele de ordine..
Oficial din partea IPJ Constanța
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de încăierare, polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, cercetați pentru comiterea faptei.
Astfel, la data de 18 august a.c., în jurul orei 18.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în curtea unui imobil din localitatea Valu lui Traian, are loc un conflict între mai multe persoane.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că în urma unui conflict spontan cinci persoane s-ar fi agresat reciproc, având asupra lor obiecte contondente.
La momentul intervenției polițiștilor, unul dintre cei prezenți la fața locului, ar fi agresat fizic un agent de poliție și ar fi amenințat forțele de ordine.
În urma administrării probatoriului în cauză, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore.
În cursul zilei de ieri, 19 august a.c., aceștia au fost prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Foto: Ilustrativ