Transparența averilor demnitarilor a fost readusă parțial în proiectul de lege privind integritatea, după ce Comisiile juridică și de constituționalitate din Camera Deputaților au acceptat un amendament propus de USR. Deputatul USR Alexandru Dimitriu susține că forma adoptată păstrează un mecanism de informare publică asupra averilor și intereselor demnitarilor, după ce Curtea Constituțională a eliminat elemente importante din cadrul legislativ.
Amendamentul, votat de toate grupurile parlamentare, prevede ca demnitarii să depună în continuare la Agenția Națională de Integritate declarațiile de avere și de interese. Datele vor fi prelucrate automat de un soft și vor sta la baza unei Fișe de Interese publice pentru fiecare demnitar. Documentul va include informații privind, pe praguri valorice, averea, activele financiare, datoriile, participațiile și interesele în firme, precum și contractele cu statul încheiate de societățile în care demnitarii sunt acționari.
Alexandru Dimitriu spune că această soluție reprezintă ceea ce USR a reușit să „salveze” din transparența averilor după decizia CCR. Potrivit deputatului, varianta inițială discutată în comisie elimina din lege prevederile sancționate de Curtea Constituțională, fără să pună nimic în loc. Dimitriu susține că USR a insistat pentru păstrarea unui mecanism de control public, chiar dacă forma finală este mai puțin transparentă decât propunerea inițială a partidului.
„A trecut de Comisia Juridică o fișă publică pentru fiecare demnitar”, afirmă Dimitriu, precizând că propunerea USR prevedea inițial publicarea numelor firmelor în care un demnitar are interese și a detaliilor privind contractele încheiate de acestea cu statul. În forma adoptată în comisie, aceste informații au fost reduse însă la praguri valorice și indicatori.
Deputatul USR subliniază că votarea amendamentului nu înseamnă că forma finală a legii va fi susținută de partid. Dimitriu critică în continuare prevederea referitoare la sancționarea retroactivă a unui mandat câștigat legal, aspect pe care USR l-a contestat la Curtea Constituțională.
„Transparența a supraviețuit, în stare de comă, cu bife în loc de nume”, a transmis Alexandru Dimitriu, susținând că USR va încerca să reintroducă în plen și ulterior în Senat informațiile referitoare la firme și contractele acestora cu statul.
USR susține, la rândul său, că decizia CCR a dus la secretizarea declarațiilor de avere ale politicienilor și califică situația drept una care afectează grav controlul public asupra demnitarilor. „Transparența averilor nu se negociază!”, au transmis reprezentanții partidului, care susțin că secretizarea acestor informații poate afecta inclusiv capacitatea presei și a cetățenilor de a identifica situații suspecte.
Potrivit USR, soluția tehnică depusă de Alexandru Dimitriu respectă decizia CCR, dar încearcă să păstreze dreptul publicului de a afla informații relevante despre averile și interesele celor aflați în funcții publice. Fișa publică ar urma să prezinte ordinea de mărime a averii și datoriilor, interesele în firme și contractele acestora cu statul, precum și funcțiile deținute în partide sau alte organizații.
Amendamentul adoptat de comisiile Camerei Deputaților urmează să fie supus votului în plen, după care va parcurge un traseu similar în Senat.