Consiliul Județean Constanța s-a reunit astăzi, 25 august 2026, în ședință ordinară, pe ordinea de zi fiind înscrise 43 de proiecte de hotărâre.
Toate proiectele înscrise pe ordinea de zi au fost aprobate, acestea vizând domenii importante pentru administrația județeană și pentru comunitățile din județul Constanța: sănătate, educație, protecție socială, transport public, patrimoniu, investiții, administrație și finanțe publice.
Măsuri importante pentru sistemul sanitar
În domeniul sănătății, Consiliul Județean Constanța a aprobat liniile de gardă pentru anul 2026 ale Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța.
Totodată, a fost aprobată modificarea Organigramei și Statului de funcții ale spitalului, măsură necesară pentru adaptarea structurii organizatorice și pentru asigurarea unei bune funcționări a unității medicale.
Un alt proiect aprobat a vizat desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Constanța pentru constituirea comisiilor de concurs/examen și de soluționare a contestațiilor în vederea ocupării funcției de director medical din cadrul spitalului.
De asemenea, a fost aprobată prelungirea duratei Contractului de comodat încheiat cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, contribuind astfel la continuitatea activității acestei instituții medicale.
Investiții, patrimoniu și colaborarea cu administrațiile locale
Un număr important de proiecte a vizat patrimoniul public și colaborarea dintre Consiliul Județean Constanța și unitățile administrativ-teritoriale din județ.
Au fost aprobate solicitările privind trecerea unor bunuri imobile din domeniul public al comunelor Topraisar, 23 August, Albești, Pecineaga și Tuzla, precum și al orașului Techirghiol, în domeniul public al județului Constanța.
Totodată, în cazul comunei Chirnogeni, au fost aprobate măsuri privind imobilul situat în strada Școlii nr. 3 din localitatea Credința, inclusiv trecerea acestuia din domeniul public al județului Constanța în domeniul public al comunei Chirnogeni.
În domeniul patrimoniului cultural și imobiliar, Consiliul Județean Constanța a analizat mai multe proiecte privind exercitarea sau neexercitarea dreptului de preempțiune pentru imobile situate în municipiul Constanța, pe străzile Plevnei, Traian, Dobrogei, Cuza Vodă și Dimitrie Bolintineanu.
A fost aprobată și actualizarea valorii proiectului „Centrul de Artă, Recreere și Tradiții Canlia – CT ART”, precum și a cheltuielilor aferente și a acordului de parteneriat.
Transport public și sprijin pentru elevi
În ceea ce privește transportul public județean, au fost aprobate tarifele de călătorie și abonamentele pentru traseele Grupei 03, rezultate în urma procedurii de licitație deschisă.
De asemenea, au fost aprobate ajustările tarifelor de călătorie și ale abonamentelor pentru grupele de trasee 01, 02, 04, 05, 06, 07 și 08.
Un alt proiect important pentru elevii din județ a vizat stabilirea valorii unitare lei/kilometru aferente sumei forfetare lunare, precum și a sumei forfetare pe zi acordate elevilor care sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu și nu beneficiază de servicii de transport public.
Educație incluzivă și sprijin pentru elevi
Pentru anul școlar 2026-2027, Consiliul Județean Constanța a aprobat desemnarea reprezentanților săi în consiliile de administrație ale centrelor școlare pentru educație incluzivă „Delfinul”, „Maria Montessori” și „Albatros”.
De asemenea, au fost aprobate desemnările reprezentanților în comisiile pentru Evaluarea și Asigurarea Calității Educației din cadrul acestor unități de învățământ.
Tot în domeniul educației, a fost aprobat reprezentantul Consiliului Județean Constanța în Consiliul de administrație al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța pentru anul școlar 2026-2027.
Măsuri în domeniul protecției sociale
Consiliul Județean Constanța a aprobat mai multe măsuri privind serviciile sociale aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
Printre acestea se numără închiderea serviciilor sociale cu cazare Casa de Tip Familial „Decebal” și Casa de Tip Familial „Callatis”, precum și modificarea listei de investiții a DGASPC Constanța pentru anul 2026.
A fost aprobată și modificarea hotărârii privind înființarea serviciului social Cămin pentru persoane vârstnice, în vederea adaptării organizării acestui serviciu la necesitățile actuale.
Bugetul județului și utilizarea fondurilor
În cadrul ședinței au fost aprobate rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Județului Constanța pentru anul 2026 și rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Totodată, consilierii județeni au aprobat utilizarea fondului de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Constanța, precum și utilizarea fondului de regenerare locală în anul 2026.
Aceste măsuri permit administrației județene să răspundă unor necesități apărute pe parcursul anului și să asigure finanțarea corespunzătoare a proiectelor și serviciilor publice aflate în responsabilitatea județului.
Alte decizii administrative
În cadrul ședinței a fost aprobată aderarea comunei Cogealac la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Apă-Canal Constanța”, în vederea integrării în cadrul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare.
De asemenea, a fost aprobată declanșarea procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al societății PAZĂ JUDEȚEANĂ CONSTANȚA S.A.
Consiliul Județean Constanța a adoptat și hotărâri referitoare la actualizarea Monografiei economico-militare a județului Constanța pentru anul 2026, la achiziția de servicii juridice de asistență și reprezentare, precum și la alte măsuri privind administrarea patrimoniului și buna funcționare a instituțiilor județene.
Prin adoptarea tuturor proiectelor supuse dezbaterii, Consiliul Județean Constanța continuă demersurile pentru dezvoltarea județului, susținerea investițiilor și implementarea proiectelor menite să răspundă nevoilor reale ale comunităților constănțene și să contribuie la îmbunătățirea serviciilor publice oferite cetățenilor.