Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Societate

Ploaia a întrerupt cea de-a doua seară a Festivalului „Mamaia”, dar concursul continuă. Spectacolul „Tradiția ne unește” a fost reprogramat pentru astăzi

Published

on

festival mamaia folclor

Mamaia, 27 august 2026 – Cea de-a doua seară a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” 2026 a început în Piațeta Perla din Mamaia în atmosfera specifică unui mare eveniment dedicat folclorului românesc.

Înainte ca ploaia să impună oprirea spectacolului, opt dintre cei zece concurenți programați în cadrul celor două secțiuni ale concursului – Secțiunea Soliști vocali și Secțiunea Soliști instrumentiști – au urcat pe scenă, demonstrându-și talentul, virtuozitatea și măiestria artistică în fața publicului și a juriului de specialitate.

festival mamaia folclor

 

Prestațiile concurenților au fost atent urmărite de juriul Festivalului, format din personalități cu experiență și autoritate în domeniul folclorului: Elise Stan – președinte, Doina Ișfănoni, Valentin Marin, Daniela Gibescu, Tatiana Hilca, Șerban Gheorghiu și Loredana Streche. Juriul va avea dificila misiune de a desemna câștigătorii celor două secțiuni, în urma evaluării prestațiilor artistice.

Programul artistic „Tradiția ne unește”, susținut de Paul Surugiu Fuego și invitații săi – Andreea Voica, Deian Galetin, Niculina Stoican, Viorica Macovei, Ionuț Fulea, Cornelia și Lupu Rednic, Gabriel Nebunu și Ramona Bădescu, nu a mai putut fi prezentat în această seară.

Spectacolul a fost reprogramat pentru vineri, 28 august 2026, când publicul este așteptat în Piațeta Perla pentru seara finală a Festivalului.

Gala premiilor și o seară dedicată virtuozității

Ultima seară a Festivalului va reuni pe aceeași scenă Gala de decernare a premiilor și Trofeului Festivalului, precum și programul „Virtuozitate și excelență artistică”.

Pe scena din Piațeta Perla vor urca ansamblurile „Brâulețul”, „Constantin Arvinte”, „Izvorașul” și „Baladele Deltei”, alături de soliști și invitați precum Aneta Stan, Elena Plătică, Andreea Feraru, Ștefania Șirin Narenji, Cătălina Alexa, Marilena Bordianu, Matilda Pascal, Ștefan Cigu, Constantin Bahrin, Claudia Martinică, Simona Mazăre, Andrei Bălan, Andrei Liță, Angelica Stoican, Emilia Dorobanțu, Marian Medregoniu, Ion Urdeș, Alice Ghile, câștigătoarea Trofeului ediției 2025, Nedyalko Nedyalkov din Bulgaria și Stelu Enache & Ovidiu Lipan Țăndărică Project.

Acompaniamentul muzical al Festivalului este asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul” al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu Cezar Cazanoi – dirijor, Elena Plătică – solistă și Ștefan Coman – coregraf.

Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” este organizat de Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”, și readuce în centrul atenției cântecul și dansul popular românesc, una dintre cele mai importante expresii ale patrimoniului cultural național.

festival mamaia folclor

 

Biletele pot fi achiziționate:

De la casieria mobilă din Piațeta Perla, între orele 15:00–20:00;

De la casieria Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, după programul 09:00–19:00

Online, prin iabilet.ro.

Persoanele care dețin bilete valabile pentru ziua de 27 august vor putea utiliza aceleași bilete pentru accesul la festival în data de 28 august.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Mulțumim partenerilor:

Primăria Municipiului Constanța

OMD Județul Constanța – Riviera Românească

OMD Mamaia – Constanța

Televiziunea Română

Radio România Constanța

Magic FM

Doina FM

Marab Perfumery

Kardians Design

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions