Primăria Năvodari anunță că, începând cu 1 septembrie, transportul public local din Năvodari va funcționa după un program actualizat, cu modificări ale traseelor și o reașezare a orelor de plecare.
„Am ținut cont, în primul rând, de propunerile și sesizările venite din partea cetățenilor, dar și de nevoia ca transportul public să răspundă mai bine programului elevilor și deplasărilor zilnice din toate zonele orașului.“, a declarat primarul orașului Năvodari, Florin Chealru.
- Cea mai importantă modificare este pe traseul T1, care va funcționa în sistem TUR–RETUR, pe două sensuri de deplasare. Astfel, călătorii vor putea ajunge mai rapid la destinație, fără să fie nevoiți să parcurgă întregul circuit al orașului.
- Orele de plecare și timpii de sosire în stații au fost modificați, astfel încât elevii din toate zonele orașului, inclusiv Mamaia Sat și Peninsula, să poată ajunge la școală înainte de începerea cursurilor.
- Traseul T2 – Mamaia Sat este, de asemenea, modificat. Autobuzele nu vor mai deservi doar zona bulevardului Mamaia Nord, ci vor intra și pe străzile din interiorul cartierului, inclusiv M9, M2, M20, M12 și M13, pentru a acoperi mai bine zonele de locuințe.
- T3 continuă să deservească zona Peninsula, cu un program de circulație adaptat inclusiv deplasărilor de dimineață către oraș.
„Noul program a fost construit pornind de la realitatea din teren și de la solicitările pe care ni le-ați transmis. Transportul public trebuie să fie cât mai accesibil și util oamenilor, iar acolo unde vedem că sunt necesare îmbunătățiri, vom continua să intervenim.“, a mai declarat edilul.