Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Societate

„La Ménagère”/ „Menajera”, un spectacol despre corp și gesturile repetitive ale vieții domestice, astăzi la CONNECT@SEAS

Published

on

La Ménagère ©Claudiu Popescu

SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului și Festivalul de Dans Contemporan CONNECT continuă astăzi, 2 septembrie, cu „La Ménagère”/„Menajera”, spectacol al coregrafei și performerei franceze Rebecca Journo. Reprezentația are loc de la ora 20:00, la Casa SEAS – Fratelli.

Un burete și un aspirator sunt punctele de plecare ale unui spectacol despre gesturile repetitive ale muncii domestice și despre felul în care acestea ajung să modeleze corpul și identitatea. În „La Ménagère”, Rebecca Journo construiește un personaj prins în mecanismul repetiției, într-un spațiu în care gestul și sunetul se condiționează reciproc.

Spectacolul este cea de-a doua parte a dipticului „The Wife / The Housewife” și își construiește limbajul coregrafic pornind de la estetica glitch-ului, folosind disfuncția și „eroarea de sistem” ca principii de creație.

Una dintre sursele de inspirație este scriitoarea și istorica feministă Sheila Rowbotham, care vorbea, în volumul Women, Consciousness, and World (1973), despre „nevroza nimicului” asociată muncii domestice. Rebecca Journo transpune această idee într-un proces ciclic, în care repetarea gestului erodează treptat figura personajului și imaginea convențională a gospodinei.

Alături de Rebecca Journo, care semnează coregrafia și scenografia și interpretează spectacolul, se află Mathieu Bonnafous, compozitor și muzician live. Lighting design-ul este semnat de Florentin Crouzet-Nico și Iris Julienne, costumele de Alya Derris, iar dramaturgia și consilierea artistică de Raphaëlle Latini și Tomeo Vergès.

„La Ménagère” este prezentat în cadrul Festivalului de Dans Contemporan CONNECT, ediția a V-a, organizat de Asociația Delazero în parteneriat cu SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, organizată de Teatrul de Stat Constanța.

Evenimentul este sprijinit de Institutul Francez din România și Teatroskop.

„La Ménagère” – Rebecca Journo (Franța)
Miercuri, 2 septembrie, ora 20:00
Casa SEAS – Fratelli
Durata: 1 oră

Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Biletele pot fi achiziționate online, pe platformele partenere – Mystage.ro și Bilet.ro, de la Agenția de bilete a Teatrului de Stat Constanța, de pe Bd. Tomis nr. 97, de la Casa de Cultură a Sindicatelor și, cu o oră înainte de începerea spectacolului, de la Casa SEAS-Fratelli.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions