Conecteaza-te cu noi

Administratie

Au început lucrările la stadionul “Gheorghe Hagi” din Constanța. Un proiect în valoare de peste 350 de milioane de lei

Published

on

stadion Gheorghe Hagi Constanta

Compania Națională de Investiții S.A. a emis, pe 29 septembrie, a.c., Ordinul de începere a lucrărilor pentru Stadionul „Gheorghe Hagi”, care va fi construit în municipiul Constanța, pe Strada Primăverii, nr. 2-11. Astfel, începând cu 1 octombrie s-a dat start lucrărilor la proiectul mult așteptat.

“Astăzi dăm startul lucrărilor la Stadionul „Gheorghe Hagi”. Este un moment pe care orașul nostru îl aștepta de mult timp și pe care îl merită din plin. Acest stadion poartă numele celui mai mare fotbalist din istoria României, un om născut și format aici, la malul mării, care a dus numele Constanței pe cele mai mari stadioane ale lumii. Pentru noi, Gică Hagi nu este doar „Regele”. Este unul de-al nostru.

Punctez câteva detalii importante care țin de stadionul de care ne vom bucura împreună:

Capacitate: 18.200 locuri

Clasificare UEFA: nivel 4, cel mai înalt standard

Valoare investiție: aproximativ 379 milioane lei (fără TVA), cu o contribuție locală de 25%

Durată estimată a lucrărilor: 28 de luni

Prin acest proiect, Constanța își onorează legenda așa cum se cuvine: cu o arenă modernă, demnă de fotbalul pe care l-a iubit și de generațiile de copii care visează să calce pe urmele lui. Vestea vine într-un moment special. Hagi conduce acum echipa națională a României într-o campanie grea în Liga Națiunilor.”, a scris primarul Vergil Chițac pe contul său de Facebook.

INFO! Finanțarea este asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Națională de Investiții, în cadrul Programului național de construcții de interes public sau social. Și tot important de precizat este să precizăm și că lucrările vor fi realizate de asocierea Constructii Erbasu & TRACON S.R.L.

 

foto: Vergil Chițac via Facebook

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions

Protejat de WebMonitor