DIICOT pune sechestru și pe conturile bancare ale lui Călin Georgescu. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și soția sa sunt pentru a doua zi consecutivă la percheziții și audieri. Ieri, cei doi au petrecut aproape 8 ore la sediul DIICOT. Tot azi se judecă, la Tribunal, contestația față de sechestrul pus pe vila lor din Mogoșoaia.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, și soția acestuia, Cristela, au revenit miercuri, 7 octombrie, la sediul DIICOT, unde anchetatorii continuă clonarea mediilor de stocare ale dispozitivelor electronice ridicate la perchezițiile efectuate în vila lor din Mogoșoaia. În urmă cu o zi, cei doi au petrecut aproape opt ore la percheziții informatice și audieri. Astăzi, procurorii DIICOT au decis să pună sechestru pe mai multe conturi dechise pe numele fostului prezidențiabil.
Procurorii DIICOT anunță că au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor conturi bancare deschise pe numele fostului candidat la alegerile prezidențiale.
„La data de 7 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor conturi bancare deschise pe numele inculpatului în vârstă de 64 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis reprezentanții DIICOT printr-un comunicat de presă.