Conecteaza-te cu noi
Delfinariu

Politica

Dominic Fritz: PSD se întoarce cu oamenii-paravan la ministerele cu bani

Published

on

usr dominic fritz

Nevoia de stabilitate nu poate fi folosită ca să ne întoarcem la un guvern de risipă și de protecție pentru privilegiații PSD, spune președintele USR, Dominic Fritz.

„Da, România are nevoie de un guvern. Mulți îmi spun că sunt îngrijorați de prețuri, de rate, de siguranța locului de muncă. Tocmai de aceea, nu le putem cere oamenilor să accepte orice guvern, cu orice preț.

Stabilitatea care ne este aruncată în față trebuie să se simtă în viața românilor, nu doar în liniștea baronilor care își pun oamenii să jefuiască – și asta în timp ce capturează justiția.“, a spus Fritz.

Acesta a afirmat că USR nu va vota un guvern în care PSD se întoarce cu niște oameni-paravan la ministerele cu bugete mari ca să blocheze reformele și să împartă din nou contracte și companii de stat.

„Mai ales că știm că se poate guverna și altfel. În mai puțin de un an, Radu Miruță și Irineu Darău au reușit să salveze 5 fabrici și șantiere și mii de locuri de muncă. Oana Țoiu a susținut și zilele trecute, la Consiliul Afacerilor Externe, sancțiuni pentru peste 1.500 de persoane și organizații din Rusia. Diana Buzoianu oprește robinetele cu bani publici, în plânsetele lui Sorin “ceasul” Grindeanu.

Acest guvern nu se va putea baza decât pe o majoritate ascunsă PSD-AUR în parlament. Nu pare că va avea o viață lungă, a anunțat PSD deja că “îl putem da jos în 6 luni dacă nu ne place”. Pentru a pune cu adevărat capăt haosului scump creat de PSD și AUR, trebuie să ne întoarcem din nou la oameni și la urne.

Voi propune Comitetului Politic al USR în ședința de vineri ca parlamentarii USR să nu voteze guvernul Luca Niculescu.“, a mai spus Dominic Fritz.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions

Protejat de WebMonitor