Conecteaza-te cu noi

Actual

Negru Vodă. Dosar penal pentru nerespectarea măsurilor privind gestionarea deșeurilor

Published

on

deseuri negru voda

În cursul zilei de ieri 20 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au efectuat o acțiune pe linia protecției mediului și gestionarea deșeurilor.

Activitățile s-au desfășurat pe raza orașului Negru Vodă iar în urma verificărilor efectuate a reieșit că un operator economic, ce are ca obiect principal activitatea de întreținere și repararea autovehiculelor, nu a putut prezenta dovada eliminării deșeurilor.

De asemenea, s-a stabilit faptul că acesta nu avea încheiat un contract cu o societate specializată în colectarea, transportul și nutralizarea deșeurilor periculoase.

”În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport sau eliminare a deșeurilor periculoase.

Totodată, a fost ridicată, în vederea confiscării, o cantitate de 50 de litri de ulei uzat.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions

Protejat de WebMonitor