Comuna Mihail Kogălniceanu găzduiește joi, 12 noiembrie 2026, cea de-a doua ediție a „Caravanei României Europene”, o dezbatere publică despre valorilor europene, beneficiile apartenenței României la Uniunea Europeană, provocărilor actuale și viitorul comun al comunității locale.
La eveniment vor participa conf. univ. dr. Raluca Moldovan (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și președinte interimar al Inițiativei pentru Cultura Democratică Europeană – ICDE) și diplomatul Dorin Popescu (președinte al Asociației Casa Mării Negre), alături de reprezentanți ai mediului academic, ai societății civile și ai autorităților locale.
Evenimentul este organizat de Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană, în parteneriat cu Primăria comunei Mihail Kogălniceanu.
„Europa nu este doar despre instituții și granițe. Este despre oameni, idei și viitorul pe care îl construim împreună!
Pe 12 noiembrie, avem bucuria de a aduce la Mihail Kogălniceanu un dialog de înaltă ținută, alături de invitați de prestigiu: conf. univ. dr. Raluca Moldovan și diplomatul Dorin Popescu.
Îmi doresc să vă avem alături, cetățeni, tineri și elevi, pentru că o comunitate puternică este una în care oamenii sunt informați, ascultați și implicați.“, a declarat primarul Ancuța Belu.