Conecteaza-te cu noi
SolidHouse

Actual

Percheziții de amploare și la Constanța, în dosarul cu produse petroliere. Compania Oil Terminal, în atenția anchetatorilor

Published

on

perchezi'ii produse petroliere

Astăzi, 12 noiembrie, polițiști Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Brigăzii de Investigare a Criminalității Economico-Financiare din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul Investigații Complexe si Serviciul Evaziune Fiscală, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare 46 de mandate de percheziție domiciliară, în  municipiul București și în județele Constanța, Bacău, Prahova, Galați și Ilfov, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, obținere ilegală de fonduri, înșelăciune, deturnare a licitațiilor publice și abuz în serviciu, unele dintre acestea în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave.

Grupare de criminalitate organizată, constituită în anul 2023

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în anul 2023, 4 persoane ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, la care ar fi aderat, ulterior, alți membri, în scopul obținerii unor importante beneficii materiale, prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale aferente comercializării produselor petroliere.

Activitatea grupării ar fi fost coordonată de un bărbat, care ar fi exercitat controlul asupra mai multor societăți comerciale, prin intermediul unor persoane desemnate formal în funcții de administrare.

Din actele de urmărire penală a reieșit că, membrii grupului infracțional organizat ar fi avut atribuții distincte privind aprovizionarea cu produse energetice, organizarea circuitelor comerciale, gestionarea fluxurilor financiare, întocmirea documentelor și evidențierea operațiunilor în contabilitate.

 Firmă aflată în insolvență, interpusă articificial

În cadrul mecanismului investigat, între societatea care asigura aprovizionarea cu motorină și cea care comercializa produsele către beneficiarii finali, ar fi fost interpusă, artificial, o altă firmă, aflată în insolvență, care ar fi emis facturi pentru operațiuni nereale de livrare a motorinei, utilizate de societatea beneficiară pentru deducerea nelegală a taxei pe valoarea adăugată.

Concomitent, la nivelul societății comerciale interpuse s-ar fi urmărit stingerea obligațiilor de plată a TVA prin invocarea unui pretins sold negativ rezultat din stornări efectuate în anul 2019, pentru care dreptul de rambursare nu fusese recunoscut de organele fiscale.

Astfel, în perioada decembrie 2023–august 2025, în evidențele societății beneficiare ar fi fost înregistrate peste 340 de facturi fiscale, în valoare totală de peste 208 milioane de lei, prejudiciul estimat aferent acestei componente fiind de aproximativ 33.300.000 de lei, reprezentând TVA.

Activitatea grupării de criminalitate organizată ar fi beneficiat de sprijinul unui unei alte persoane cercetate, care ar fi exercitat atribuții de conducere în cadrul unei administrații județene a finanțelor publice, prin furnizarea de informații și îndrumări privind situația fiscală a societății interpuse, posibilitățile de compensare a obligațiilor și gestionarea raporturilor cu organele fiscale.

Cum au fost diminuate obligațiile fiscale

Cercetările au relevat și utilizarea unor mecanisme de evidențiere parțială a operațiunilor de eliberare pentru consum a produselor energetice, prin atribuirea scriptică a acestora unei societăți interpuse și calcularea unor accize inferioare celor datorate pentru cantitățile efectiv comercializate. Prin aceste operațiuni ar fi fost diminuată și taxa pe valoarea adăugată aferentă, prejudiciul stabilit pentru această componentă fiind de aproximativ 1.218.000 de lei.

De asemenea, în legătură cu activitatea unei alte societăți care comercializa carburanți, din investigații a rezultat că, în perioada noiembrie 2023–noiembrie 2025, două persoane, sprijinite de reprezentanții unui antrepozit fiscal, ar fi participat la evidențierea incompletă în documentele de raportare fiscală a operațiunilor de eliberare pentru consum a motorinei și benzinei.

Prin modalitatea de transformare a cantităților și de calcul al accizelor, ar fi fost diminuate obligațiile fiscale datorate bugetului de stat cu peste 4.500.000 de lei, reprezentând accize și TVA.

Totodată, în perioada aprilie–mai 2025, reprezentanții antrepozitului fiscal ar fi utilizat 26 de ordine de plată emise în numele unei alte societăți, pentru a crea aparența achitării accizelor, prejudiciul aferent acestor operațiuni ridicându-se la 2.200.000 de lei.

Au fost folosite documente și date inexacte ori incomplete

Din actele de urmărire penală a reieșit că, prin intermediul a șapte societăți comerciale, a unor finanțări garantate în numele și în contul statului, în cadrul programelor IMM INVEST și IMM INVEST PLUS, persoanele cercetate ar fi folosit documente și date inexacte ori incomplete privind operațiunile finanțate, valoarea investițiilor, aporturile proprii și sursele de rambursare, pentru a crea aparența îndeplinirii condițiilor de acordare și utilizare a creditelor. Mecanismul ar fi fost sprijinit de angajați ai instituției de credit, analiști de credit și membrii ai comitetului de credit, implicați în analiza, aprobarea și eliberarea finanțărilor.

Astfel, prin intermediul a 12 contracte de credit ar fi fost obținute pe nedrept fonduri în valoare totală de peste 41.000.000 de lei. Sumele astfel obținute ar fi fost transferate preponderent în circuitul societăților afiliate și utilizate inclusiv pentru constituirea aporturilor necesare altor finanțări, achitarea unor obligații bancare și efectuarea unor cheltuieli personale.

Distinct, în perioada august 2024–mai 2025, prin prezentarea unor achiziții simulate, a unor bunuri supraevaluate și a unor surse de rambursare nereale, ar fi fost obținute alte 3 credite comerciale, fără garanție de stat, cauzând instituției bancare o pagubă de aproximativ 2.450.000 de lei.

Creanțe bugetare uriașe

Investigațiile efectuate în cadrul dosarului penal vizează și denaturarea caracterului concurențial al unei proceduri organizate, în perioada august–septembrie 2025, pentru cesiunea unor creanțe bugetare în valoare de 5.275.461 de lei.

Astfel, reprezentanții a două societăți, aflate sub coordonarea liderului grupului infracțional organizat, ar fi depus oferte concertate, prezentate ca independente, în scopul denaturării prețului de adjudecare, beneficiind de sprijinul președintelui comisiei de selecție a cesionarului, cu funcție de conducere în cadrul unei administrații financiare județene.

Cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, cercetările privesc modalitatea de procesare a unor declarații vamale și de eliberare a produselor petroliere, în condițiile aplicării nelegale a unui regim care permitea suspendarea plății accizelor și neplata efectivă a TVA la import.

În acest context, persoanele cercetate cu atribuții în verificarea și procesarea operațiunilor vamale (inspectori vamali), precum și persoane cu atribuții în cadrul operatorului de depozitare și eliberare din antrepozit vamal al produselor petroliere, ar fi încălcat obligațiile legale de serviciu, permițând societăților beneficiare amânarea nelegală a plății obligațiilor fiscale și valorificarea mărfurilor înainte de achitarea acestora.

Prin aceste acțiuni ar fi fost amânată nelegal încasarea unor obligații fiscale de aproximativ 238,6 milioane de lei, reprezentând accize și TVA aferente operațiunilor de import.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin încasarea cu întârziere a acestor obligații se ridică la mai mult de 25.000.000 de lei, reprezentând dobânzi și penalități calculate de autoritatea vamală.

Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, precum și de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău și Grupării de Jandarmi Mobilă Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions

Protejat de WebMonitor