Conecteaza-te cu noi

Actual

Sute de elevi din mediul rural au participat la campania „Fii SMART, fii student!”

Published

on

 

Peste 650 de elevi din mediul rural au participat,  în perioada octombrie-decembrie 2017, la campania de marketing „Fii SMART, fii student!”, organizată de  Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC) în liceele județului Constanța Campania a promovat necesitatea urmării unei rute universitare și prevenirea abandonului școlar. În desfășurarea campaniei, s-au implicat echipe de studenți voluntari ai UOC, care au împărțit materiale de informare elevilor și au purtat discuții cu aceștia despre experiența ca student și  oportunitățile oferite de învățământul superior. Peste 600 de elevi au participat, de asemenea, la ședințe de consiliere vocațională, iar rezultatele discuțiilor purtate în aceste ședințe au oferit o imagine a percepției elevilor din mediul rural asupra continuării studiilor și a domeniilor pe care aceștia intenționează să le urmeze. Feed-back-ul acestora a fost unul pozitiv. Totodată, cadrele didactice ale liceelor vizitate au reiterat importanța unor astfel de evenimente și a promovării relațiilor de cooperare dintre mediul preuniversitar și cel universitar.  În spiritul acestei colaborări, la finalul campaniei, a fost creat un grup on-line, prin intermediul căruia, studenți voluntari, elevi, cadre didactice din mediul universitar și preuniversitar și consilieri vocaționali vor continua să comunice, să dezbată subiecte de interes comun, contribuind astfel la crearea unei rețele comunicaționale ai cărei beneficiari vor fi deopotrivă elevii și studenții.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions