Conecteaza-te cu noi

Administratie

(VIDEO) Acoperișul Școlii din Castelu, dărâmat de o furtună teribilă, ar putea fi refăcut din fonduri pentru situații de urgență

Published

on

Administrația locală din comuna Castelu ar putea beneficia de fonduri pentru situații de urgență, pentru a reface acoperișul școlii din localitate, dărâmat de o furtună teribilă la sfârșitul săptămânii trecute. Potrivit viceprimarului Antoneta Prodan, există discuții în acest sens cu instituția prefectului județului Constanța.

Școală generală din Castelu a fost construită în anul 1974, în baza unui proiect realizat de Institutul de Proiectări al Județului Constanța devenit după revoluție Proiect SA. Construcția P+1 a fost dotată de la bun început cu planșeu din beton armat, peste care s-a montat o șarpantă pe structură de lemn cu învelitoare din azbociment. În anul 2008, s-a întocmit o expertiză tehnică a imobilului. Experții care s-au ocupat de acest studiu au recomandat reparații la structura de astereală și înlocuirea plăcilor de azbociment, care au fost interzise prin lege, cu plăci din tablă zincată. Lucrarea a avut loc în anul 2008. Structura de grinzi și căpriori a rămas la nivelul construcției inițiale din anul 1974. Tot în 2008, la o furtună puternică, o parte din acoperișul proaspăt reparat s-a prăbușit în curtea din spatele școlii. A urmat o nouă expertiză, prin care s-a urmărit găsirea unei soluții tehnice mai adecvate. O altă societate a fost chemată să refacă acoperișul, lucrarea fiind încheiată în 2009.

După zece ani de la aceste reparații, acoperișul școlii a fost smuls de furtună, sâmbătă, 22 iunie 2019. Inspectoratul pentru Situații de Urgență lansase în aceeași zi o avertizare de cod portocaliu de furtuni și ploi abundente. Aproximativ 80% din șarpantă s-a prăbușit pe carosabil. Un corp al acoperișului a fost purtat de vânt tocmai în curtea unui localnic, aflată la aproximativ 20 de metri distanță de școală, pe partea cealaltă a străzii. Un alt corp a dărâmat un stâlp de electricitate, situație care a generat o pană de curent la nivelul întregii localități. În sfârșit, elemente ale acoperișului s-au prăbușit peste culoarul dintre școală și grădinița din localitate, aflată în plin proces de modernizare cu fonduri europene. Clădirea grădiniței a suferit avarii minore.

Calamitatea nu a afectat alte bunuri. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Autoritățile care gestionează situațiile de urgență au intervenit prompt. Elementele din lemn și tablă au fost strânse de pe stradă, iar stâlpul de electricitate a fost înlocuit, fiind astfel soluționată pana de curent care paraliza localitatea.

Advertisement

În clipul atașat articolului de față, puteți vedea câteva imagini ale situației create la Castelu. Trebuie să facem precizarea că lucrarea de reparație a acoperișului, din urmă cu zece ani, era ieșită din garanția de bună-execuție, iar societatea care a realizat-o a fost între timp radiată din Registrul Comerțului.

Viceprimarul comunei Castelu, Antoneta Prodan, spune că administrația locală, cu sprijinul Prefecturii, face demersuri pentru accesarea unor fonduri pentru situații de urgență, astfel încât acoperișul școlii să fie refăcut până la începerea anului școlar viitor. Într-o primă etapă, se va realiza o intervenție rapidă pentru curățarea planșeului și izolarea acestuia cu membrană bituminoasă, pentru a se preveni eventualele infiltrații până la demararea lucrărilor de refacere a acoperișului.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions