Conecteaza-te cu noi

Administratie

A început reabilitarea pasajului pietonal de la Gară. Liberalii acuză: „e doar o cârpeală!“

Published

on

Primăria Constanța a început o serie de reparații la pasajul pietonal de la Gară, pentru care consilierul local municipal al PNL Mihaela Andrei a efectuat o campanie de strângere de semnături în vederea reabilitării. Cu toate acestea, liberalii constănțeni spun că sunt nemulțumiți de ațiunea Primăriei, pe care o consideră o cârpeală, care nu rezolvă fondul problemei. Liderul consilierilor locali PNL Constanța, Adriana Arghirescu, a declarat, într-un comunicat, că Organizația Municipală PNL Constanța apreciază grija subită a municipalității pentru pasajul de la gară, dar avertizează Primăria că o simplă curățenie și o “cârpeală” nu rezolvă situația dezastruoasă a pasajului.

„Le reamintim că sute de constănțeni care locuiesc în zonă își doresc un pasaj sistematizat care să nu se inunde la cea mai mică ploaie, un pasaj iluminat și monitorizat video, reabilitarea scărilor, rampe pentru persoanele cu dizabilități și pentru biciclete. Asta înseamnă un pasaj reabilitat și pentru acest lucru au semnat constănțenii petiția inițiată de Organizația Municipală PNL Constanța și le mulțumim. Îi asigurăm pe constănțeni că demersul nostru nu s-a încheiat și încercările timide ale Primăriei de a face ceva acolo nu ne mulțumesc. Vom continua să punem presiune pe autoritățile locale prin toate mijloacele legale posibile să reabiliteze pasajul pietonal. Pentru că doar împreună putem schimba lucrurile în Constanța!“, a declarat Adriana Arghirescu.

La rândul său, inițiatoarea campaniei privind reabilitarea pasajului de la Gară, Mihaela Andrei, spune că problele la pasaj sunt mult mai mari

„Astăzi de ziua mea, a început recondiţionarea pasajului de la gară și igienizarea spațiului verde ce încadrează pasajul. Faptul că primarul nu a rămas indiferent la proiectul meu și al colegilor consilieri municipali PNL este un început. Asta înseamnă că primarul a înțeles că cetățenii Constantei nu mai vor și pot așa! Urgența numărul 1 a pasajului este aceea a scurgerii. Rog să fie rezolvată în paralel scurgerea, pentru că, altfel, nu ne ajutăm cetățenii doar cu repararea scărilor, deoarece acestea în continuare nu vor putea fi utilizate. D-le primar, vrem să plătim taxe și impozite, dar pentru un oraș civilizat, curat și sigur!“, a scris Mihaela Andrei pe Facebook.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions