Conecteaza-te cu noi

Actual

Vremea se răceşte brusc. Marţi, temperatura minimă în Dobrogea ajunge la -2 grade Celsius

Published

on

Pe pagina oficială a Administraţiei Naţionale de Meteorologie a fost postată prognoza meteo specială pentru Capitală valabilă pentru următoarele zile. De asemenea, până pe data de 25 martie, se poate verifica starea vremii în fiecare zonă a ţării. Iată estimările meteorologice:

Valorile termice se vor menține cu mult mai ridicate decât cele normale în această perioadă din an, astfel că, în Bucureşti, maxima va fi de 22…23 de grade, iar minima de 6…7 grade. Cerul va fi parţial noros, iar vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în cursul serii şi al nopţii.

La malul mării, cerul va fi azi parţial noros şi nu va fi la fel de cald ca în Bucureşti. Temperatura maximă va urca, potrivit prognozei meteorologice, până la 14 grade Celsius, iar minima va fi de 7 grade.

Mâine, 22 martie, vremea se va răci accentuat și va fi în general închisă. Spre seară şi la începutul nopţii, în Bucureşti va ploua, apoi vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă neuniform de 1…3 cm. Vântul va sufla moderat, iar temporar, în a doua parte a intervalului, va avea intensificări cu rafale de 40…50 km/h. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de 0…1 grad.

Advertisement

Duminică, în Constanţa temperatura maximă se va situa între 8 şi 10 grade Celsius, iar minima va coborî până la 1/5 grade Celsius.

Luni, 23 martie, precipitațiile vor continua. În Bucureşti, cu excepția orelor amiezii când vor fi posibile și precipitații mixte, în restul timpului va ninge moderat, iar stratul de zăpadă depus la finalul intervalului va fi de 5…10 cm. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 55…65 km/h, viscolind ninsoarea mai ales pe parcursul nopții. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă de -2 grade.

În judeţul Constanţa, luni temperatura maximă va fi între 4 şi 5 grade Celsius. Cerul va fi noros şi vom avea parte de precipitaţii mixte.

Pe data de 24 martie, în Capitală va continua să ningă moderat în cea mai mare parte a intervalului, dar cu precădere în cursul zilei. Vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h, viscolind ninsoarea. Temperatura va oscila ușor în jurul valorii de 0 grade. Stratul de zăpadă total depus la finalul intervalului va fi neuniform și va avea în medie 10…20 cm.

În ceea ce priveşte vremea la malul mării, pa data de 24 cerul va fi noros şi vom avea parte de precipitaţii mixte. Temperaturile se vor încadra între 2 şi 6 grade.

Advertisement

Pe data de 25 martie, vremea se anunţă ceva mai caldă la malul mării. Minima este prognozată a fi de 4 grade Celsius, în vreme ce tremperatura maximă va ajunge la 10 grade Celsius.

În intervalul 23-30 martie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions