Published
4 ani agoon
Criza COVID 19 nu este doar despre sănătate. Este și despre economie, care se prăbușește accelerat. Localitățile în care se mai lucrează la proiecte de anvergură sunt deja de numărat pe degete. În orice caz, în județul Constanța nu sunt multe. Un loc în care se mișcă în continuare treaba este Eforie Sud, cea mai veche stațiune estivală de pe litoralul românesc aflată într-un amplu proces de modernizare cu fonduri europene. Dacă s-ar închide lucrările, zeci de muncitori și-ar pierde locurile de muncă și ar îngroșa segmentul deja imens al celor aflați în șomaj tehnic.
Cel mai important proiect finanțat din fonduri europene are ca scop modernizarea falezei din stațiune. Proiectul are valoarea de 22,5 milioane de lei și vizează modernizarea străzilor Faleză Sud și Dezrobirii. Acestea vor fi dotate cu rețele de utilități moderne, tramă stradală, piste de bicicliști, trotuare cu dale, spații verzi, fântâni arteziene, locuri de joacă, sensuri giratorii, stâlpi de iluminat cu LED-uri și parcări în zonele Cazino, restaurant Orizont și breseria Pescăruș. De asemenea, în zona Cazino proiectul prevede lucrări de consolidare a taluzului, care s-a surpat în anii anteriori, conducând la oprirea traficului rutier în zonă.
Componentele intervențiilor din zona Cazino sunt: pachet de piloţi cu placă de coronament; injecții cu soluții auto-întăritoare de ciment și bentonită în zona carosabilă; injecții pentru realizarea unui ecran impermeabil; drenaje verticale pentru evacuarea apelor de infiltrații necontrolate.
În sfârșit, proiectul prevede înființarea unei rețele de internet wireless, care va putea fi utilizată de toți turiștii în mod gratuit.
În clipul de mai jos puteți vedea câteva momente surprinse în cursul unei zile lucrătoare la Eforie Sud, pe șantierele active în localitate.
În stațiune se mai lucrează la reconversia unor locuri degradate în parcuri publice. În acest caz, vorbim tot de un proiect european, în valoare de 21,8 milioane de lei, care prevede transformarea a 3 maidane din Eforie Sud în parcuri de recreere, la care se adaugă alte două locuri similare din Eforie Nord. Muncitorii lucrează de zor ca să amenajeze aleile noilor parcuri. Eforie Sud este probabil cea mai verde stațiune de pe litoralul românesc, având deja parcuri funcționale de mare valoare. Ne referim în primul rând la Parcul Movilă, care a fost înființat la sfârșitul secolului al XIX-lea, de întemeietorul stațiunii, boierul Ioan Movilă.
În paralel cu lucrările de mare anvergură de la faleză și de la cele 3 noi parcuri, în localitate se mai lucrează intens la extinderea rețelei de alimentare cu gaze. Vorbim în acest caz de un proiect de maxim interes pentru localnici. După foarte mulți ani de așteptare, aceștia au șansa de a se branșa la gaze. Rețeaua de distribuție a fost finalizată în cea mai mare parte a localității, însă lucrările continuă până la acoperirea totală.
Dacă totul va fi bine, așa cum sperăm cu toții, Eforie Sud va fi o destinație deosebită de vacanță. În clipul de mai jos, puteți vedea câteva imagini din sezonul estival trecut, de la Eforie Sud.
De ce ar alege turiștii să petreacă un sejur la Eforie Sud? Pentru cel puțin 10 motive, pe care le vom detalia în cele ce urmează.
Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.