În cursul acestei dimineți, în municipiul Constanța a avut loc un accident rutier pe trecerea de pietoni. O femeie care se angajase în traversarea străzii a fost lovită de o mașină.
Accidentul a avut loc în jurul orei 9.30, pe strada Hatman Arbore din municipiul Constanța. Un bărbat în vârstă de 63 de ani se afla la volanul unui autoturism, iar la marcajul pietonal din dreptul intersecției cu strada Bujor, a surprins și accidendat o femeie, de 75 de ani, care se angajase în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni.
”În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului. În cauză a fost deschis un dosar penal.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta