Conecteaza-te cu noi

Actual

A fost suspendată afacerea de la ”Cuptorul cu Plăcinte”! Amenda dată e de 10.000 de lei!

Published

on

Așa cum vă informam, inspectorii CJPC au fost în control în satul de vacanță, iar una dintre unitățile verificate a fost ”Cuptorul cu Plăcinte”, ce aparține cunoscutului om de afaceri constănțean Gheorghe Pelehra. Ce au găsit este inimaginabil. Potrivit șefului CJPC, Horia Constantinescu, „Au fost găsite sute de kilograme de carne și brânză depozitate în condiții greu de imaginat. De asemenea, am găsit marfă care nu avea etichet sau indicații despre proveniență. Mai mult, ne-a fost împiedicat controlul, administratorul a părăsit locația”. Ulterior am aflat că 3,5 tone de produse alimentare au fost descoperite fără documente de proveniență. În plus, patronul a dispărut fără urmă. Însă în cursul zilei de ieri, el s-a întâlnit cu inspectorii DSV. Potrivit unui comunicat remis de către directorul executiv al DSV, Diana Cristescu,  oamenii legii au pus sub sechestru sanitar întreaga cantitate de alimente și acestea urmează a fi distruse prin incinerare.  Ieri, reprezentanții legali s-au întâlnit cu afaceristul Pelehra și au finalizat actul de control. A fost emisă o ordonanță de suspendare a activității și aplicarea unei sancțiuni în valoare de 10.000 de lei. Nimeni nu a specificat pentru ce perioadă va fi suspendată activitatea ”Cuptorului cu Plăcinte”. Dar vara e lungă, foamea turiștilor e mare și… rămâne de văzut.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions