Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit joi, 12 iunie 2025, la vârsta de 75 de ani, anunță Ministerul Afacerilor Interne.
„Am primit cu profundă tristețe vestea trecerii la cele veșnice a fostului ministru al Afacerilor Interne, Radu Stroe. Transmitem condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, se arată într-o postare a Ministerului de Interne.
Cu un mesaj aproape similar a venit și premierul interimar Cătălin Predoiu.
Născut pe 31 august 1949, a fost parlamentar în perioadele 2000–2008 și 2010–2016. Până în decembrie 1989 a fost membru al PCR; a fost ales în mai multe legislaturi deputat și senator în Parlamentul României din partea PNL. În perioada 2006–2007 a fost ministru delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului Tăriceanu.
În timpul mandatului său la Interne, în Guvernul Ponta, a gestionat o perioadă controversată, marcată de tragedia aviatică din Munții Apuseni din ianuarie 2014, în urma căreia și-a prezentat demisia, asumându-și criticile legate de intervenția întârziată a autorităților. (Sursa: stiripesurse.ro)