Conecteaza-te cu noi
Polaris

Societate

A murit Mircea Tiberian, într-un hotel din Galați. Cu o seară în urmă, cunoscutul pianist susținuse un recital

Published

on

mircea tiberian

Mircea Tiberian, cunoscutul pianist de jazz, a murit într-un hotel din Galați.

Vineri seara, 17 octombrie, acesta susținuse un concert alături de ”Nicolas Simion Quartet”. În cursul dimineții de sâmbătă, 18 octombrie, unul dintre colegii săi de trupă a sesizat că pianistul de jazz nu coborâse să servească micul dejun.  Conform datelor Antena 3 CNN,  artistul ar fi suferit un infarct. Se cunoștea faptul că acesta se confrunta cu probleme de sănătate asociate inimii.

Mircea Tiberian s-a născut la 4 mai 1955, în Cluj, şi a crescut în Sibiu. A făcut un pas decisiv în afirmarea sa atunci când, în 1974, a debutat la Festivalul Internaţional de jazz de la Sibiu.

A urmat o carieră vastă cu mii de concerte, peste douăzeci de albume proprii, colaborări internaţionale, predare universitară şi chiar fondarea, în 1991, a primului departament de jazz din România. În paralel, a publicat studii, cărţi şi articole despre muzică şi improvizaţie, devenind o voce de referinţă pentru muzica contemporană românească.

Potrivit Radio România Cultural, Tiberian a fost o punte între tradiţie şi modernitate, a combinat rădăcini clasice cu jazz-ul, improvizaţia, muzica de avangardă şi colaborări internaţionale. Ca profesor şi mentor, a influenţat zeci de generaţii de muzicieni români. Departamentul de jazz pe care l-a iniţiat este astăzi o instituţie de referinţă.

A colaborat cu muzicieni români de marcă precum Johnny Răducanu, Anca Parghel, Dan Mîndrilă.

De asemenea, a colaborat cu artişti internaţionali în jazz/improvizaţie: Larry Coryell, Tomasz Stańko, Herb Robertson, Adam Pierończyk și Theo Jörgensmann.

A iniţiat şi condus proiecte interdisciplinare şi inter-media, combinând muzica cu poezie, teatru, film.

A obţinut titlul de doctor în muzică, cu lucrarea „Raportul dintre ritm şi celelalte elemente ale discursului muzical”.

A fost profesor universitar, mentor al generaţiilor de tineri muzicieni de jazz în România.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions