Conecteaza-te cu noi

Actual

Acces mai facil la tratamentele acordate în străinătate pacienților români

Published

on

Noile reglementări privind accesul pacienților la tratamente în străinătate, decontate de Ministerul Sănătății au intrat în vigoare.

Prin publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 81/2018 care  modifică Ordinul 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, au fost simplificate procedurile de acces și decontare a tratamentelor în străinătate.

Una dintre prevederile Ordinului nr. 81/2018 se referă la  accesul la tratament în străinătate pentru bolnavii care necesită efectuarea de transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umană și care prezintă și patologii asociate ce nu permit efectuarea intervenției în centrele acreditate din România.

De asemenea, noile reglementări prevăd și modalitățile de decontare a tratamentelor  în străinătate, precum și asigurarea medicației posttransplant pentru pacienții care au suportat o intervenție într-o clinică din străinătate.

Advertisement

Pentru că tratamentele în străinătate presupun situații de urgență medicală, conform noului Ordin de ministru aprobat de Sorina Pintea, pentru copiii cu vârste 0 -1 an, dosarul necesar pentru accesul la tratament în străinătate se poate întocmi  imediat după diagnosticarea afecțiunii într-o unitate sanitară din cadrul unui centru universitar, fără a mai fi necesară parcurgerea tuturor etapelor prevăzute  pentru pacienții din alte categorii de vârstă.

De asemenea, Comisia Ministerului Sănătății poate aproba efectuarea tratamentului în străinătate în baza unei singure oferte  de tratament a unei clinici  din străinătate, aleasă de comisia teritorială. Astfel, timpul de întocmire și aprobare a dosarelor pentru accesul la tratament în străinătate va fi mai scurt.

În cazuri excepţionale, impuse de natura şi gravitatea bolii, precum şi pentru bolnavii minori, comisiile de specialitate teritoriale pot recomanda ca  pacienții cu vârsta cuprinsp între 0 și 18 ani să se deplaseze în străinătate cu însoţitor, iar costurile de deplasare și cazare  vor fi decontate de către direcția de sănătate publică.

„A fost necesară simplificarea procedurilor de acces la tratamente în străinatate și adaptarea lor la cerințele de azi. Sunt adepta regulilor clare în sistem, dar formalitățile erau extrem de greoaie și întârziau mult obținerea aprobării pentru pacienții care au nevoie urgentă de  servicii medicale și pentru care afecțiunile nu stau pe loc în așteptarea unor aprobări”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions