Un accident cumplit a avut loc în cursul nopții trecute, în județul Dâmbovița, în urma căruia cinci persoane și-au pierdut viața. Tragedia a fost provocată de un șofer de 20 de ani, care nu deținea permis de conducere. Acesta se afla în mașină împreună cu un prieten și a acroșat trei persoane care se deplasau pe partea carosabilă. Nimeni nu a supraviețuit.
Oficial din partea polițiștilor IPJ Dâmbovița
„În cursul nopții trecute, 11 august a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 61, în afara localității Grozăvești, din comuna Corbii Mari.
Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Corbii Mari, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 61, în afara localității Grozăvești, ar fi acroșat și accidentat 3 pietoni care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă.
Ulterior, autoturismul s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.
Din nefericire, în urma accidentului a rezultat decesul șoferului, a unui tânăr pasager în autoturism, în vârstă de 23 de ani, și a celor trei pietoni (o tânără de 24 de ani, un tânăr de 25 de ani și un bărbat, de 49 de ani).
În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis IPJ Dâmbovița.
Sursa foto: Dbonline